Proteste anticorupţie în Piaţa Unirii. Clujenii sunt chemaţi duminică în stradă

Proteste anticorupţie în Piaţa Unirii. Clujenii sunt chemaţi duminică în stradă
Un nou protest față de ordonanţa de urgenţă a guvernului (OUG) privind grațierea și modificarea Codului Penal va avea loc duminică, 29 ianuarie, la Cluj-Napoca şi în alte oraşe din ţară. Protestatarii clujeni se vor întâlni în Piaţa Unirii, la ora 17:00.

"Duminica trecută peste 5.000 de clujeni au ieşit în stradă pentru a cere Guvernului retragerea definitivă a OUG-urilor referitoare la graţiere şi amnistie. Ca întotdeauna, a fost un protest frumos şi civilizat. Am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA nu îşi face treaba.

Miercuri a expirat şi timpul dedicat consultărilor publice, deci mâine şi poimâine stăm cu ochii pe ei deoarece putem avea parte de o surpriză oricând. Duminică ne strângem în Piaţa Unirii începând cu ora 17:00", se arată în evenimentul anunţat pe Facebook. 

Şi bucureştenii vor ieşi duminică în stradă. Se vor întâlni, tot la ora 17:00, în Piaţa Universităţii, iar la ora 18:00 se pornește în marș spre Consiliul Naţional al Audiovizualului. 

Protestele au început în ţară după ce Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 de lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până la 5 ani în întreţinere.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declanşat marţi procedura privind organizarea unui referendum naţional privind ''continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice".

''În temeiul dispoziţiilor privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată'', se arată în scrisoarea adresată de şeful statului preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Preşedintele ar fi discutat posibilitatea modificării legistaţiei penale prin ordonanţe de urgenţă şi cu şeful Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Vezi şi Clujenii au ieşit din nou în stradă. Au spus NU grațierii și amnistiei - VIDEO, FOTO

Comenteaza