Protestul sindicaliştilor CFR s-a încheiat fără incidente

Peste 2.500 de sindicalişti de la CFR au protestat, joi, în Capitală, nemulţumiţi de privatizarea CFR Marfă şi de disponibilizări.
Sindicaliştii CFR s-au adunat în faţa Ministerului Transporturilor, unde au protestat mai bine de o oră.
Protestatarii au plecat, în jurul orei 11.00, de la Ministerul Transporturilor spre Piaţa Victoriei, încadraţi de cordoane de jandarmi, pe traseul marşului nefiind înregistrate incidente. Protestatarii au pichetat sediul Guvernului aproximativ 45 de minute, scandând "Hoţii", "La puşcărie", şi "Unitate".
O delegaţie a protestatarilor a fost invitată la discuţii, liderul sindicaliştilor, Iulian Măntescu, spunând, înainte de intrarea în sediul Guvernului, că se ia în calcul inclusiv declanşarea grevei generale.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 12.30, sindicaliştii spunând că la următorul protest vor veni într-un număr mai mare.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat pentru MEDIAFAX, delegaţia sindicaliştilor a discutat cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, cu doi secretari de stat şi cu un consilier al premierului, însă întâlnirea s-a finalizat doar cu promisiuni, una dintre acestea fiind că la rectificarea bugetară se va încerca găsirea de fonduri pentru revendicările angajaţilor din CFR.
Măntescu a mai spus că reprezentanţii Guvernului le-au mai promis sindicaliştilor că vor mai avea o întâlnire în următoarele zece zile.
Reprezentanţii protestatarii au spus că, dacă din 2007 până în 2008, în CFR Marfă erau 240.000 de angajaţi, acum mai sunt doar 51.000 de angajaţi, care răspund de 11.000 de kilometri de cale ferată, în condiţiile în care pe căile ferate "se transportă bogăţiile României".
Sindicaliştii au mai spus că vor să declanşeze greva generală şi au cerut demisia Executivului, întrucât nu este în stare să ia măsuri pentru a salva CFR Marfă şi locurile de muncă ale angajaţilor.
Protestatarii i-au acuza pe guvernanţi că sunt preocupaţi "să asculte ordinele FMI", în loc să salveze economia.
"Vrem să salvăm transportul feroviar din România, indiferent de ceea ce doresc conducătorii", au mai spus reprezentanţii sindicaliştilor din CFR.
Aproximativ 200 de sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au protestat, săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi de disponibilizările care ar urma să aibă loc la CFR, de lipsa plăţilor compensatorii şi de reducerea timpului de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână.
Sindicaliştii au spus că vor ca salariile pentru angajaţii de la CFR să fie de cel puţin 500 de euro, precizând că dacă sunt bani pentru salarii foarte mari acordate "generalilor şi coloneilor", ar trebui să se găsească resurse şi pentru ei.
Ei au solicitat reducerea numărului de disponibilizări vehiculate, respectiv aproximativ 4.000 de persoane, acordarea de subvenţii pentru CFR, precum şi alocarea de bani pentru investiţii.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că programul de lucru al celor care nu vor disponibilizaţi ar urma să fie redus de la cinci la patru zile pe săptămână, cu o reducere de 20 la sută a salariului.