Rănit grav după ce s-a răsturnat cu maşina. Nu avea permis

Rănit grav după ce s-a răsturnat cu maşina. Nu avea permis
| Foto: Arhiva

Accident grav de circulaţie, sâmbătă, în Apahida, provocat de către un bărbat care nu avea permis de conducere.

"Conform primelor cercetări, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Căianu, în timp ce conducea autovehiculul pe DN 16, pe raza comunei Apahida, dinspre Cluj-Napoca spre Reghin, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă deosebit de periculoasă. Astfel, a părăsit partea carosabilă, apoi a revenit pe carosabil şi s-a răsturnat, ajungând în şanţul de colectare a apelor pluviale aferent sensului de mers Reghin-Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat remis presei.

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea gravă a tânărului. În privinţa acestuia, poliţiştii au stabilit că nu avea permis de conducere. Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale care se impun.

Etichete
Comenteaza