Războiul de lângă noi: plan de armistiţiu între ucraineni şi separatiştii proruşi

Războiul de lângă noi: plan de armistiţiu între ucraineni şi separatiştii proruşi
Summitul NATO s-a deschis, joi, la Newport (Marea Britanie) pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de agresiune militară în Ucraina. 60 de şefi de stat şi de Guvern discută despre criza ucraineană, dar şi despre alte crize, în special cea creată de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria.

"Mâine, la Minsk, urmează să fie semnat un document care prevede etapele implementării unui plan de pace pentru Ucraina. Prevederea-cheie a acestui plan este un armistiţiu", a declarat Poroşenko joi, cu ocazia summitului NATO de la Newport, informează MEDIAFAX.

Grupul de contact, format din reprezentanţi ai Kievului, Moscovei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), va avea o reuniune vineri în capitala belarusă, la care vor participa şi rebelii proruşi din estul Ucrainei.16:00 - Preşedintele ucrainean s-a întâlnit cu liderii occidentali la Newport, înaintea summitului NATO

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi liderii american, britanic, francez, german şi italian s-au întâlnit joi la Newport, în Marea Britanie, înainte de deschiderea oficială a summitului NATO.

Summit NATO Newport

15:15 Rasmussen le cere liderilor afgani să semneze un acord privind prezenţa trupelor străine în ţară

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, i-a îndemnat joi pe rivalii din scrutinul prezidenţial afgan, să semneze un acord privind prezenţa trupelor străine în ţară începând de anul viitor, în condiţiile în care Alianţa îşi va retrage trupele de luptă până în decembrie, relatează AFP.

"Nu trebuie să ne ascundem, timpul este limitat", a declarat Rasmussen, la sosirea la Newport, în Marea Britanie, unde va participa, alături de 60 de lideri ai Alianţei, la summitul NATO.

"Trebuie să ştim foarte rapid dacă aranjamentele de securitate necesare vor fi semnate de Guvernul afgan, deoarece este o condiţie prealabilă pentru prezenţa noastră în Afganistan după 2014", a adăugat el.

Summit NATO

14:15 - Ponta: Toate instituţiile statului au o poziţie comună la Summit-ul NATO; e un caz fericit

Premierul Ponta a declarat că este un caz fericit faptul că toate instituţiile statului sunt de acord şi lucrează împreună pentru interesul naţional la Summit-ul NATO, unde România are o poziţie coordonată, spre deosebire de "cel mai nefericit caz" privind propunerea României de comisar european.

13:00 - Rasmussen: Planul de pace al lui Putin este contrazis de implicarea rusă în Ucraina

"Implicarea rusă în teren", în estul Ucrainei, generează îndoieli privind voinţa reală a Rusiei de a se ajunge la un armistiţiu, a declarat joi, la Newport, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

11:50 - Preşedintele Băsescu a ajuns în Marea Britanie pentru a participa la summit-ul NATO

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, joi, la ora transmiterii acestei ştiri, în Marea Britanie, unde va participa la summit-ul NATO, pe agenda reuniunii aflându-se situaţia din Ucraina, dar şi misiunea Alianţei din Afganistan în anul 2015.

 

 

Comenteaza