Foto Razie a polițiștilor clujeni pe drumuri. Au împărțit zeci de amenzi
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Sep 2022, 14:25
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii au acționat, în ultimele zile, la Cluj-Napoca, pentru reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
În perioada 16 – 22 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, intensifică activitățile de verificare și control în trafic pentru reducerea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație.
„Astfel, activitățile sunt desfășurate în cadrul proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire importanța respectării regulilor de circulație.
Obiectivele principale sunt prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, creșterea vizibilității polițienești, prin depistarea celor care încalcă normele rutiere, precum folosirea telefonului mobil fără dispozitiv de tip ”mâini libere”, depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, dar și altele.
În perioada 17 – 18 septembrie, în intervalele orare 18.30 – 21.30 și 23.30 – 01.00, polițiștii clujeni au legitimat peste 130 persoane, verificat peste 100 de autovehicule și au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Acțiunile vor continua pe întreaga perioadă de desfășurare a proiectului ROADPOL Safety Days.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adopte un comportament preventiv astfel încât să nu creeze întâmplări neașteptate pentru ceilalți participanți la trafic și să poată evita orice situație periculoasă.
Reamintim, totodată, despre respectarea limitelor de viteză, dar și despre efectul nefast al consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pietonilor le recomandăm să nu se expună pericolului prin traversări prin locuri nepermise, să fie vigilenți atunci când traversează partea carosabilă, asigurându-se că au fost observați de către șoferi și că aceștia pot oprii în condiții de siguranță”, a transmis IPJ Cluj.
ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN TURDA
Totodată, la data de 17 septembrie a.c., în intervalul orar 18.00-22.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au derulat o acțiune de tip BLITZ pe raza municipiului, cu scopul de a preveni și combate evenimentele negative din trafic, dar și faptele care afectează siguranța persoanelor.
Astfel, au fost efectuate activități de verificare și control în trafic, la localurile de distracție și agrement, precum și activități de verificare la persoanele pe numele cărora au fost emise măsuri de arest la domiciliu.
În urma acestora, au fost legitimate peste 100 de persoane, aproximativ 50 de autovehicule oprite în trafic pentru control, fiind aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.000 de lei.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, în urma activităților investigativ-operative au identificat autorul unei infracțiuni de tâlhărie, urmând ca în cauză să fie administrat probatoriul în vederea continuării urmăririi penale și luării unor măsuri preventive.