Razie de amploare pe drumurile din Cluj: peste 70 de amenzi, cinci permise reținute și patru infracțiuni constatate

Razie de amploare pe drumurile din Cluj: peste 70 de amenzi, cinci permise reținute și patru infracțiuni constatate
| Foto: Arhivă/Fotografie ilustrativă

Polițiștii din Dej, au desfășurat luni, 7 octombrie, o amplă acțiune în mediul urban și rural, vizând creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de disciplină rutieră.

Activitățile s-au desfășurat în două intervale orare, 09:00 – 11:00 și 15:00 – 19:00, iar în urma controalelor efectuate au fost legitimate 125 de persoane și verificate 110 autovehicule. Polițiștii au efectuat 50 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În total, au fost constatate patru infracțiuni, dintre care două de conducere fără permis, una de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și una privind conducerea sub influența alcoolului. Totodată, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei. Dintre acestea, 72 au vizat abateri la regimul circulației rutiere, iar patru au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și un certificat de înmatriculare. În cadrul acțiunii, au fost verificate cinci localuri publice și patru autovehicule pe linia migrației ilegale, iar doi agenți de pază au fost instruiți conform prevederilor legale.

Exemple relevante:

  • Tânăr prins la volan fără permis și cu moped neînmatriculat. În jurul orei 12:20, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat, în comuna Câțcău, un tânăr de 22 de ani care conducea un moped neînmatriculat, deși nu deținea permis de conducere. În cauză, au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis.
  • ATV condus fără permis, în Unguraș. Tot în 7 octombrie, în jurul orei 11:20, un bărbat de 42 de ani din comuna Unguraș a fost surprins de polițiști conducând un ATV înmatriculat pe DJ 161D, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
  • Șofer băut, sancționat în comuna Vad. În jurul orei 10:10, un tânăr de 28 de ani din comuna Vad a fost oprit pe DJ 109, fiind depistat cu o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional cu 4.050 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Comenteaza