Razie de seară în Cluj-Napoca. Amenzi de mii de euro în doar câteva ore

Razie de seară în Cluj-Napoca. Amenzi de mii de euro în doar câteva ore

Polițiștii au desfășurat, marți seara, o acțiune în două etape în Cluj-Napoca, în vederea menținerii unui climat ordine și siguranță publică, precum și în scopul creșterii gradului de disciplină în trafic.

Astfel, la data de 22 și 23 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, Biroul pentru Centrul Universitar și secțiile de poliție rurală arondate au desfășurat o acțiune, în două etape, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale comise în segmentul stradal, precum și în scopul creșterii gradului de disciplină în trafic.

În prima etapă a activităților, desfășurată în intervalul orar 17.30 – 19.30, polițiștii au legitimat 96 de persoane, au verificat 17 operatori economici și au oprit pentru control 50 de autovehicule.

Potrivit polițiștilor, urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.808 lei, cele mai multe dintre acestea, respectiv 25 de sancțiuni, fiind aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere. De asemenea, 2 sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu Legea 61/1991R și 3 în conformitate cu alte acte normative, în vigoare.

Cea de-a doua etapă a fost desfășurată în intervalul orar 23.00 – 01.00, în cadrul căreia s-a acționat sub forma unor filtre rutiere, instituite pe principalele artere de circulație din municipiu.

"Au fost astfel verificate 61 de autovehicule și legitimate 85 de persoane. Polițiștii au aplicat în această etapă 26 de sancțiuni contravenționale, în acord cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 5.665 de lei. Totodată, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare", au mai precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Comenteaza