Razie în trafic, la Cluj, Apahida, Baciu și Florești. Amenzi de mii de lei și șoferi alcoolizați la volan
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Noi 2022, 20:43
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii au ieșit, luni seara, pe străzi pentru a-i prinde pe șoferii care încalcă legea.
În timpul raziei au fost oprite pentru verificări un număr de aproximativ 90 de autovehicule, au fost legitimate 95 de persoane și aplicate au fost 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, anunță IPJ Cluj.
În cazul a 3 conducători auto, depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice, pe lângă sancțiunea principală, polițiștii au aplicat ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Doi șoferi, prinși băuți la volan pe aceeași stradă, la interval de 30 de minute
În jurul orei 18.00, pe strada Oașului din municipiul Cluj-Napoca, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,11 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
În jurul orei 18.32, pe aceeași stradă din municipiu, polițiștii au interceptat un alt conducător auto, în vârstă de 29 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,08 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Cei în cauză au fost sancționați contravențional cu suma de 1305 lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.