Razie în trafic la Cluj. Peste 100 de amenzi, în doar două ore

Razie în trafic la Cluj. Peste 100 de amenzi, în doar două ore

Polițiștii clujeni au organizat, luni, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale şi reducerea riscului rutier în Cluj-Napoca.

Astfel, în intervalul orar 17.00 – 19.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publica şi pentru reducerea riscului rutier, polițiștii urmărind totodată respectarea regulilor de circulație de către participanții la trafic și depistarea celor care încalcă prevederile legale.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 216 persoane şi au fost verificate 204 vehicule. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 107 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

La acţiune au participat lucrători din cadrul Poliţiei Locale Cluj – Napoca.

Comenteaza