Razie la transportatorii de persoane în Cluj. Șoferul unui microbuz își plimba călătorii "la negru"

Razie la transportatorii de persoane în Cluj. Șoferul unui microbuz își plimba călătorii "la negru"

Polițiștii Serviciului Rutier Cluj şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au desfășurat, vineri dimineață, o acțiune pentru verificarea transportului rutier de persoane.

Accțiunea s-a desfășurat la nivel național, vineri dimineața, în intervalul orar 06.30 – 09.00, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit IPJ Cluj, în cadrul activităților au fost vizate următoarele aspecte:

•verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;

•verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.

•respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;

•verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;

•testarea cu aparatul etilotest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;

•valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;

•depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

"În acest context, la nivelul județului Cluj au fost verificate 224 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate un număr de 57 de sancțiuni contravenționale, dintre care 51 pentru încălcarea normelor prevăzute de OUG 195/2002", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii au dat și un exemplu semnificativ:

"În jurul orei 06.50, polițiștii Biroului Rutier Cluj au oprit în trafic, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca, un microbuz destinat transportului de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani, din același municipiu.

În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat că nicio persoană din microbuz nu deținea bilet sau legitimație de călătorie, întrucât conducătorul auto nu a respectat obligația de a elibera aceste documente.

Astfel, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, cu amendă în valoare  de 9.000 de lei".

Comenteaza