Razie pe șoselele Clujului: polițiștii au reținut 21 de permise

Razie pe șoselele Clujului: polițiștii au reținut 21 de permise
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean Cluj au desfăşurat, în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie 2017, acţiuni în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului.

Poliţiştii au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. Astfel, poliţişti de la structuri de ordine publică, rutier, investigaţii criminale şi investigarea criminalităţii economice au efectuat acţiuni specifice pe raza localităţilor urbane, dar şi în mediul rural.

În cadrul acţiunii au fost constatate 28 infracţiuni, dintre care 7 fapte au fost depistate în flagrant delict.
Pentru neregulile constatate, polițiștii de ordine publică au aplicat 143 sancţiuni contravenţionale, dintre care 37 de sancţiuni privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere rutiere, pentru fluidizarea traficului, impunerea respectării normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Astfel, poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să aplice 104 sancţiuni contravenţionale, dintre care 19 pentru depăşirea limitelor legale de viteză și 85 pentru alte abateri.

Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 21 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor continuă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale prin prezenţa activă a poliţiştilor în mijlocul comunităţii clujene.

Comenteaza