Recital al lui Alexandru Tomescu, luni la biserica reformată

Recital al lui Alexandru Tomescu, luni la biserica reformată
Cunoscutul violonist Alexandru Tomescu va susţine un recital luni, 13 mai, de la ora 20, la biserica reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca.

În acest an turneul naţional Stradivarius (10-29 mai) are genericul "Bach to basics" şi include interpretarea de către Alexandru Tomescu, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, a integralei Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo ale lui Johann Sebastian Bach. Intrarea la concert este liberă.

Turneul naţional este dedicat strângerii de fonduri pentru fundaţia Hope and Homes for Children România, care "îşi propune să înlocuiască sistemul instituţional de protecţie a copilului cu un sistem bazat pe sprijinul familial", se arată într-un comunicat al cluburilor Rotary din Cluj-Napoca, care sprijină organizarea evenimentului de la Cluj.

Cei care doresc pot face donaţii la ieşirea de la concert.

Comenteaza