Record de muşcături de câini la Cluj-Napoca

Record de muşcături de câini la Cluj-Napoca
23 de clujeni muşcaţi de câini în două zile. Specialiştii chinologi ne arată cum să ne apărăm de patrupedele agresive.

Vremea bună şi lipsa spaţiilor de joacă special destinate câinilor au sporit numărul cazurilor de clujeni muşcaţi de patrupede. Doar în ultimul weekend, în Cluj-Napoca, 23 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj şi la Spitalul de Boli Infecţioase pentru administrarea vaccinului antirabic.

"În ultimele zile, numărul de pacienţi muşcaţi de câini s-a mărit la Cluj-Napoca. La Spitalul de Boli Infecţioase s-au prezentat 13 de cazuri, în zilele de 4 şi 5 mai", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, Mihaela Lupşe. Sâmbătă şi duminică s-au mai prezentat încă 10 cazuri de clujeni muşcaţi şi la UPU.

Dresorii din Cluj-Napoca susţin că patrupedelor li se diminuează din ce în ce mai mult spaţiul necesar atât în oraş şi se încalcă spaţiul personal, motive pentru care apar incidentele nefericite.

"Câinii nu au spaţii potrivite pentru plimbare, fapt care îi face pe stăpâni să-şi plimbe animalele de companie în parcuri. Principala problemă a posesorilor de patrupede este aceea că în Cluj-Napoca s-a redus foarte mult numărul spaţiilor de joacă destinate câinilor. Practic, ele s-au înjumătăţit. Au fost 20, acum mai sunt 10. Pe malul Someşului sau în Făget nu se pot plimba câinii, pentru că acolo ies şi familiile, sunt şi piste pentru biciclişti şi astfel apar şi evenimentele nefericite", a explicat Ciprian Cordoş, instructor şi atentator atestat ACHR, la Dog Master.

Primăria Cluj-Napoca realizează licitaţiile pentru materialele necesare realizării un astfel de spaţiu de joacă în apropierea unui centru comercial din municipiu, Iulius Mall. Spaţiul disponibil proprietarilor de câini ar urma să fie amplasat în apropierea Lacului din cartierul Gheorgheni, iar, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. În ultima lună, de pe străzile din Cluj-Napoca au fost adunaţi 70 de câini comunitari.

Dresorii spun că există două reguli cruciale care ne protejează într-o interacţiune cu un câine. "Sunt două tipuri de agresivităţi: dominantă şi de autoapărare. În primul rând, nu trebuie să arătăm frică. Dacă suntem pe jos, iar un câine agresiv se apropie, cel mai bine e să facem câţiva paşi înspre el şi să ne mărim volumul, cu o plasă pe care o avem în mână sau să ne ridicăm braţele, să-l intimidăm. În niciun caz nu fugim, pentru că atunci trezim instinctual de vânător al câinelui. În cazul în care suntem pe bicicletă, ne oprim, încercăm să ne protejăm cu ea şi, la fel, încercăm să nu fugim ori să pedalăm mai repede. Multe evenimente se petrec şi când câinii cu stăpâni sunt atinşi de străini. Prima regulă e să-I întrebăm pe stăpâni dacă animalele pot fi atinse. În cazul părinţilor, este foarte important să nu-i lase nesupravegheaţi pe micuţi şi să nu-I lase să pună mâna pe un căţel cu stăpân fără să întrebe înainte. E important nici să nu le inoculeze copiilor frica faţă de animale, ci doar să le spună că nu e voie să se apropie de câinii fără acordul stăpânilor", a explicat dresorul clujean.

 

Comenteaza