Rectorul de la Kyrgyz State Technical University, în vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Rectorul de la Kyrgyz State Technical University, în vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

În săptămâna 15 – 19 ianuarie, domnul profesor Mirlan Chynybaev, Rector al Kyrgyz State Technical University (KSTU), Kârgâzstan, efectuează o vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), însoțit de doamna profesor Zhanygul Dotalieva.

Programul săptămânii a început cu întânirea cu conducerea UTCN, luni, 15 ianuarie, când delegația a fost întâmpinată de domnul Rector, Prof.dr.ing. Vasile Țopa și domnul Prorector Relații Internaționale, Prof.dr.ing. Dan Mândru. La întâlnire a participat și doamna Conf.dr.ing Simona Noveanu, coordonatoare a proiectului ERASMUS+ KA171 cu această universitate.

Rectorul de la Kyrgyz State Technical University, în vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

În cadrul întâlnirii a fost făcută o prezentare a UTCN, a programelor de licență, master și doctorat, a laboratoarelor de cercetare, a activităților specifice internaționalizării. La rândul său, rectorul KSTU a prezentat universitatea pe care o reprezintă, programele și domeniile de studii. Au fost evidențiate colaborările anterioare și au fost identificate direcții noi de cooperare cum ar fi: mobilități ale studenților de la cele două universități, în special la nivel de doctorat, proiecte Erasmus de tip dezvoltare de capacități depuse împreună cu partenerii din Universitatea Europeană de Tehnologie EUt+, precum și colaborări la nivelul centrelor și laboratoarelor de cercetare.

Rectorul de la Kyrgyz State Technical University, în vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

În cadrul acestei săptămâni, domnul rector Mirlan Chynybaev va efectua vizite la facultățile universității noastre și în laboratoarele de cercetare cu rezultate deosebite. Întâlnirile cu reprezentanții facultăților vor reprezenta un bun prilej de a pune bazele unor noi colaborări între cadrele didactice și cercetătorii din cele două universități.

Rectorul de la Kyrgyz State Technical University, în vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

În agenda săptămânii, sunt prevăzute și vizite ale delegației din Kârgâzstan la câteva companii clujene.

Comenteaza