Rectorul UBB, numit de Vatican în Comisia de evaluare a 1.600 de universităţi

Rectorul UBB, numit de Vatican în Comisia de evaluare a 1.600 de universităţi
Andrei Marga a fost desemnat recent membru al Comisiei de evaluare a celor 1.600 de universităţi din sfera de acţiune a Sfântului Scaun.

"În urmă cu patru ani, Papa Benedict al XVI-lea a dorit să introducă universităţile care sunt în sfera Sfântului Scaun în sistemele moderne de evaluare a calităţii şi chiar în aplicarea Convenţiei de la Bologna. În vederea gestionării calităţii a instituit o agenţie şi mi-a făcut onoarea să mă numească şi pe mine membru pentru cinci ani", a explicat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, pentru ZIUA de CLUJ.

Prima misiune a universitarului clujean începe luni şi constă în evaluarea Universităţii Catolice de la Paris. Andrei Marga este preşedintele Comisiei de evaluare şi va fi secondat de doi profesori, unul din Franţa, celălalt din Elveţia. Verificările utilizează cam aceleaşi metodologii ca în sfera laică.

"Diferenţa fundamentală este că din punctul de vedere al concepţiei asupra educaţiei al Vaticanului, a forma competenţe e foarte important, însă nu este totul. Pe lângă competenţe, trebuie formate în învăţământ şi abilităţile de bază, abilitatea de a comunica, a te înţelege cu ceilalţi şi, desigur, o viziune asupra lumii", a lămurit rectorul.

"Vaticanul aplică metodologia acceptată în general de evaluare a calităţii, în această optică proprie şi ţinând seama şi de o altă structură a studiilor. Sistemul Bologna funcţionează pe principiul 3-2-3, adică 3 ani de licenţă, 2 de master şi 3 de doctorat. În universităţile pontificale, aceşti ani de studiu stau lângă alţi 2 ani, aşa-numita introducere în studiu", a detaliat Marga.

 

 

Comenteaza