REPORTAJ Pasiune, dedicare şi dragoste pentru semeni! Performanţă la vârstă fragedă FOTO/VIDEO

REPORTAJ Pasiune, dedicare şi dragoste pentru semeni! Performanţă la vârstă fragedă FOTO/VIDEO
Performanţa şi spiritul civic nu ţin cont de vârstă. La doar 14 ani, o tânără înotătoare stabilită în Franţa a captivat susţinătorii competiţiei caritabile de înot Swimathon Cluj printr-un moment artistic care i-a ţinut cu sufletul la gură.

Se numeşte Alexia Mureşan şi s-a mutat împreună cu familia în ţara lui Bonaparte în urmă cu şapte ani, la frageda vârstă de doar şapte anişori. S-a îndrăgostit iremediabil de înot în general şi de înotul sincron în special acum şase ani, iar cu extrem de multă dedicaţie, însoţită de mii de ore petrecute în bazin, a ajuns să fie unul dintre copiii minune ai acestui sport, luptându-se pentru un loc în echipa naţională la categoria sa de vârstă. În acest sens ea a fost selectată în acest an de Federaţia Franceză pentru un campionat şi un cantonament în Rusia.

Suflet frumos, an de an se întoarce pentru câteva zile înapoi în România, ţara în care a deschis pentru prima dată ochii, a învăţat să meargă şi să vorbească, atât pentru a-şi vizita bunicii, cât şi pentru a încerca să-i ajute aşa cum ştie ea mai bine, prin înot, pe cei cărora viaţa le-a pus în cale mai multe obstacole.

„Cum mă simt destul de bine în apă, mi se pare frumoasă ideea să profit şi să îi ajut pe ceilalţi cât de mult pot unde mă simt şi eu cel mai confortabil. Mi se pare că e frumos să încerc să ajut oamenii", a afirmat ea.

La fel ca anii trecuţi, Alexia a ales să înoate în scop caritabil în cadrul competiţiei de strângere de fonduri organizată sâmbătă la Complexul de Nataţie al Universităţii Babeş-Bolyai, sprijinind proiectul Yuppi pentru copii şi tineri cu boli oncologice, cel care i-a atras atenţia şi a sensibilizat-o cel mai tare la ediţia curentă.

"Anii trecuţi am înotat pentru animalele fără adăpost, anul acesta înot pentru tabăra Yuppi. M-am uitat printre proiecte şi mi s-a părut cel mai valoros, cel mai emoţionant", a precizat tânăra înotătoare.

Publicul venit la eveniment a putut să o admire în pauza competiţiei, când a susţinut, spre delectarea celor prezenţi, trei scurte, dar deosebit de reuşite, momente artistice de înot sincron, ultimul dintre ele dedicat bunicii sale.

Simţindu-se ca într-o a doua casă, Alexia a dat dovadă de o graţie ieşită din comun, cochetând într-una cu apa, lăsând-o să o învăluie, dansând cu ea, într-o împreunare om-natură, sau, din contră, folosindu-şi toată forţa pentru a o sfida, pentru a-i rupe calmul. Deşi pentru un simplu privitor întregul spectacol pare a fi un simplu joc, în realitate presupune extrem de mult efort, fiind incredibil de solicitant şi de complex.

"Înotul sincron pare artistic, cum ne machiem şi avem costume, dar e şi foarte foarte tehnic. Este de exemplu o probă foarte tehnică, numai figuri, în cerc, toată lumea îmbrăcată la fel. Arată uşor, ca un fel de dans, dar e tehnic şi intens şi trebuie să ştii să faci tot, de la gimnastică la forţă, la de toate", a precizat ea.

De altfel, pentru a ajunge la nivelul actual Alexia a început de jos, fiind, după cum chiar ea recunoaşte, una dintre cele mai slabe astfel de înotătoare. "Am început mai mult numai de distracţie, de vreo două ori pe săptămână. După aceea mi s-a părut că fetele mai mari puteau să facă mai multe, lucrurile erau mai frumoase, dar nu mă prea pricepeam, eram printre cele mai slabe", a admis Alexia cu un zâmbet timid.

Fire deosebit de competitivă, nu a lăsat acest impediment să o doboare şi cu multă pasiune, perseverenţă şi disciplină, combinate cu şi mai multă muncă asiduă, a ajuns să fie apreciată de toţi cei care o văd.

"Acum trei ani am început să fac la nivel înalt, adică să mă antrenez în fiecare zi, undeva la vreo 30 de ore pe săptămână, cam cinci ore pe zi, iar acum ce mă motivează e mai ales să mă întrec pe mine, dar şi pe ceilalţi, pe competiţie, şi tot timpul să fac mai bine decât ce am făcut ieri", a specificat ea.

Chiar dacă îşi petrece o bună parte din zi în bazin, nu a lăsat deoparte nici şcoala, astfel că a făcut doi ani într-unul, iar în toamnă va începe liceul.

În România vine cel puţin de două ori pe an, odată de Crăciun, iar mai apoi în vacanţa de vară. Pe lângă Swimathon, Alexia va participa în 2 august la cursa de şase kilometri şi jumătate de la Tarniţa.

Comenteaza