Restricții de circulație pentru lucrările de amenajare ale străzilor Mihail Kogălniceanu, Universității și a celor adiacente
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iun 2023, 12:12
- Eveniment
- Ascultă știrea
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță noi restricții de circulație în cadrul proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogalniceanu, strada Universitatii și străzile adiacente”. Acestea voe intra în vigoare începând de luni, 3 iulie 2023, astfel:
- pe strada Universității lucrările se vor extinde pe toata ampriza/ lungimea străzii,iar circulația autovehiculelor va fi complet închisă până în 15.08.2023;
- pe strada I.C. Brătianu, pe tronsonul cuprins între străzile Hermann Oberth și Universității, se va permite doar accesul riveranilor, se desființeaza temporar parcările, iar circulația se va desfășura în dublu sens;
- pe strada Hermann Oberth, tronsonul cuprins între str. I.C.Brătianu și Bulevardul Eroilor, se modifică sensul de circulație astfel încât să se poată asigura ieșirea din str. I.C.Brătianu în B-dul Eroilor;
- accesul riveranilor de pe străzile Fortăreței și Potaissa se va realiza dinspre strada Napoca;
- pe strada Avram Iancu, pe sensul de circulație dinspre Calea Turzii, circulația va fi restrictionată, fiind permis doar accesul riveranilor.
Pe zona de șantier, circulația pietonală se va asigura pe culoare pietonale delimitate de obstacole fizice ce vor fi realizate prin grija executantului lucrărilor.