Revoltă în Mănăştur: zeci de oameni au protestat împotriva construcţiei unui bloc FOTO / VIDEO

Revoltă în Mănăştur: zeci de oameni au protestat împotriva construcţiei unui bloc FOTO / VIDEO
Locatarii a două blocuri de pe aleea Gârbău din cartierul Mănăştur sunt scandalizaţi că în imediata vecinătate va fi amenajat un alt imobil, cu cinci niveluri, care se va apropia prea mult de blocurile lor, le va lua din lumină, va distruge o parte din spaţiul verde şi va spori considerabil aglomeraţia rutieră în zonă.

Peste 30 de locatari ai blocului de pe aleea Gârbău nr. 9, dar şi de la nr. 11 au protestat în faţa miercuri seară vizavi de construirea pe terenul dintre cele două clădiri a unui alt bloc, cu patru etaje, ce ar urma să obtureze lumina şi să genereze o aglomeraţie excesivă a zonei, în special din punct de vedere rutier.

"De la blocul nostru distanţa e în jur de 7-8 metri, dar proprietatea dânsului e la trei metri distanţă, dacă o împrejmuieşte noi nu mai putem intra în bloc doar pe o aleiuţă. Aceasta fiind faţada blocului pe proiect", explică Florin Tanţău, unul din locatarii blocului de la Gârbău nr. 9. În special la unul din colţuri terenul noului proprietar se apropie foarte mult de bloc, conform locatarilor.

Oamenii au semnat şi o petiţie pe care intenţionează să o transmită primarului, ei specificând că nu au fost informaţi cu privire la realizarea proiectului.

Locatarii mai vechi ai blocurilor susţin că, cel puţin unele din persoanele care au locuit înainte de 1989 în case pe terenul unde se află în lucru noua construcţie au fost recompensaţi cu apartamente în blocurile din zonă; cu toate acestea terenul a fost vândut, în mai multe rânduri, iar actualul proprietar intenţionaeză să ridice aici un imobile de locuinţe. Pe locatarii a două blocuri din zonă îi deranjează că noua construcţie va crea o aglomeraţie excesivă şi se va apropia prea mult de imobilele existente.

"Terenul lor va veni până pe trotuar; pe unde să intru, pe sub perete, să îi văd pe vecini ce fac în casă?", se plânge Albu Ioan, preşedintele blocului Gârbău II nr. 9. "Un bătrân care a locuit pe terenul ăsta a primit aici în bloc două apartamente", explică el. "O altă familie, care locuia într-o casă mică, a primit trei aprtamente", adaugă o altă locatară.

"Noi am cerut în 2000-2001 să ni se aprobe garaje, am şi plătit pentru asta, dar până la urmă nu ne-au mai dat voie, dar banii nu i-am mai primit înapoi", adaugă bărbatul. Locatarii susţin că la momentul respectiv respingerea amenajării de garaje a fost motivată de faptul că prin zonă trec anumite conducte, în schimb acum este permisă construcţia.

"Pe stradă abia trec două maşini. Nu vom mai avea ieşi cu un copil. Nu vom mai avea acces nici cu maşini. Prin aprobarea aceasta se creează un precedent", avertizează preşedintele asociaţiei de proprietari de la blocul vecin, Gârbău 7, prezent şi el la protest.

"Ne ia tot soarele, spaţiul verde pe care l-am amenajat", punctează un bărbat care locuieşte în blocul de pe Gârbău nr.11. "Va fi zgomot, plus că se va strica drumul, prin trecerea basculantelor, va fi praf, un continuu du-te vino; în plus, locuri de parcare nu avem", a precizat Lucian Moldovan, vicepreşedinte de la Gârbău nr.9. 

Oamenii sunt supăraţi şi pe primarul Emil Boc, care a fost prezent acum câteva luni în zonă şi ar fi declarat că în apropiere urmează să fie amenajat un parking: "Să facă domnule un parking, o şcoală, o grădinţă", punctează locatarii. Viteza cu care s-a aprobat proiectul în Consiliul Local, unde primarul l-ar fi susţinut, respectiv cu care s-a trecut la împrejmuirea zonei şi demararea lucrărilor ridică semne de întrebare pentru unii locatari vizavi de corectitudinea demersului.

La ora protestului, reprezentanţii constructorilor nu au fost prezenţi la faţa locului.

Reprezentanţii Primăriei Cluj Napoca susţin că actualul proprietar al terenului a făcut toate demersurile legale pentru a primi autorizaţie de construcţie.

"Respectiva autorizaţie de construcţie, pentru că există emisă autorizaţie de contrcţie pentru beneficiar care a solicitat pe strada Gârbău 9 A aprobarea unui P plus 4 E, respectă toate prevederile urbane în acest moment inclusiv partea de promovare, publicare din partea beneficiarului", a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei clujene.

Construcţia de pe strada Gârbău 9A se face pe o suprafaţă de 285 de metri pătraţi şi are o suprafaţă desfăşurată de 1382 de metri pătraţi. Imobilul va avea 19 apartamente şi 19 locuri de parcare.

 

 

 

 

 

Comenteaza