Rinichii şi ficatul unui bărbat au salvat trei vieţi

Rinichii şi ficatul unui bărbat au salvat trei vieţi
Două femei diagnosticate cu insuficienţă renală cronică internate la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj au primit joi noaptea câte un rinichi de la un donator în moarte cerebrală din Oradea.

"Este vorba de un bărbat de 60 de ani, un pacient internat la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean din Oradea, care a făcut un stop cardio-respirator resuscitat. Inima a reuşit să pornească, dar din păcate leziunile sistemului nervos au fost foarte mari, iar asta a dus la moartea cerebrală", a declarat medicul clujean Dan Luscalov, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). "Cu acordul familiei, căreia îi mulţumim frumos pentru donarea de organe, am reuşit să recoltăm ficatul, cei doi rinichi şi cele două cornee. Ficatul a mers la Institutul Clinic Fundeni (ICF) pentru transplant hepatic, corneele au ajuns la Spitalul Militar Bucureşti, care are şi bancă de cornee, iar cei doi rinichi au venit la Cluj", a adăugat Luscalov.

"Transplantul hepatic e o operaţie dificilă, dar evoluţia pacientului este absolut normală", a declarat medicul Irinel Popescu, de la ICF. Rinichii orădeanului au ajuns la două femei din Mureş şi Braşov. "Amândouă doamnele sufereau de insuficienţă renală cronică şi făceau dializă de un an. Transplantul le dă o nouă şansă la viaţă. Dacă rinichii vor merge bine, peste maxim un an se vor putea întoarce la locul de muncă, se vor putea reintegra în viaţa socială şi familială pe care au avut-o înainte de a se îmbolnăvi", a spus directorul ANT. La ICUTR s-au realizat anul acesta 53 de transplanturi de rinichi, dintre care 46 de la donatori în moarte cerebrală.

 

Comenteaza