România a câștigat procesul cu Chevron

România a câștigat procesul cu Chevron
Compania petrolieră Chevron va plăti Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73,4 milioane de dolari, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute de Legea petrolului, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Decizia aparţine Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC Paris), cea mai importantă instituţie de arbitraj comercial internaţional, care a fost solicitată să se pronunţe în litigiul dintre Chevron şi ANRM. Potrivit deciziei, compania Chevron este obligat să plătească ANRM suma de 73,4 milioane de dolari, la care se adaugă dobânda legală stabilită la nivelul ratei de referinţă a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23.10.2014 până la data plăţii integrale, precum şi cheltuielile arbitrale suportate de ANRM, se mai arată în comunicat.

În procesul de soluţionare a litigiului cu Chevron, ANRM a fost reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners, specializată în servicii de consultanţă în domeniul afacerilor şi de reprezentare în soluţionarea litigiilor.


ANRM şi Chevron România Holdings au încheiat, pe 3 martie 2011, trei acorduri de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare în perimetrele EX 17 - Costineşti, EX - 18 Vama Veche şi EX - 19 Adamclisi, aprobate prin hotărâri de guvern, care prevedeau obligaţii minime de explorare asumate de Chevron.

În noiembrie 2014, Chevron a informat ANRM că renunţă la acordurile de concesiune menţionate. ANRM a refuzat să emită, însă, decizia de încetare a concesiunii, pentru nerespectarea, de către compania petrolieră, a art. 40 din Legea petrolului. Mai exact, Chevron nu a pus la dispoziţia autorităţii competente "suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier".

Compania americană s-a adresat Curţii de Arbitraj în iunie 2015, solicitând să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acordurile petroliere cu ANRM pentru încetarea contractelor.

Până la finalul anului 2015, ANRM, reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners, a depus la Curtea de Arbitraj de la Paris atât răspunsul faţă de cererea de arbitrare (Answer to the Request for Arbitration), cât şi o cerere reconvenţională prin care formula revendicări financiare rezultate din contractele de concesiune.

În perioada 19-23 iunie 2017 au avut loc la Paris audierile finale din dosarul arbitral Chevron vs. ANRM (21138/MHM), iar decizia Curţii de Arbitraj a fost pronunţată în favoarea ANRM.

 

Etichete
Comenteaza