Romii de la Pata Rât au protestat la închiderea rampei GALERIE FOTO/VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Noi 2012, 13:05
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Vom înota în gunoaie, dacă nu facem ceva", spune directorul companiei de salubritate Brantner-Vereş, Eugen Vereş, cel care administrează şi rampa temporară de deşeuri, închisă în urmă cu câteva zile. "Se poate vedea că pe rampa veche de gunoi a crescut iarba; dacă depozitam acolo gunoaie, se putea observa; când se bagă politicul aşa se întâmplă, rămân oamenii fără pâine şi se închide o rampă care e legală".
Vasile, unul dintre protestatari, are trei copii - doi la grădiniţă şi unul la şcoală. "Ne trebuie o pită la copii, că aici câştigam din gunoaie şi 30 de lei pe zi. Acum, că s-a închis, rămânem pe drumuri şi n-avem cu ce ne trimite copiii la şcoală", spune el.
La faţa locului a ajuns astăzi o comisie formată din reprezentanţi ai primăriei, prefecturii, Gărzii de Mediu şi Direcţiei de Sănătate Publică. Şeful Gărzii de Mediu Cluj, Bogdan Costea, spune că decizia de închidere a rampei este clară, iar redeschiderea acesteia se sancţionează cu închisoare. "Platforma temporară e în procedură de autorizare şi mai trebuie acte pe teren, iar în privinţa depozitării deşeurilor nu există soluţie, pentru că decizia centrală a Gărzii e clară, trebuie respectată", afirmă Costea.
Vereş spune că a atacat în instanţă decizia de închidere a rampei temporare şi procesul-verbal, şi că aşteaptă acum fixarea unui termen de judecată.
Vezi aici detalii despre scandalul închiderii rampei de deşeuri