Rugăciuni la Cluj pentru sănătatea Regelui Mihai I

Rugăciuni la Cluj pentru sănătatea Regelui Mihai I
Un grup de monarhişti s-a rugat, marţi seară, pentru sănătatea Regelui Mihai I în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă şi în Catedrala Greco-Catolică ”Schimbarea la faţă” din Cluj-Napoca, unde a fost oficiată şi o Liturghie solemnă.

Reprezentanţii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei şi ai Clubului Monarhiştilor Clujeni s-au adunat, marţi seară, în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj-Napoca având cu ei steaguri ale monarhiei şi s-au rugat pentru sănătatea Regelui Mihai I, alături de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Ulterior, ei s-au îndreptat spre Catedrala Greco-Catolică "Schimbarea la faţă" şi s-au rugat şi aici pentru Regele Mihai, în biserică fiind oficiată şi o Liturghie solemnă de către un sobor de preoţi."Ne rugăm bunului Dumnezeu să îi dăruiască Majestăţii Sale multă sănătate şi zile cât mai îndelungate", a spus Cornel Jurju, unul dintre monarhiştii prezenţi.

Casa Regală a României a anunţat, luni, că starea de sănătate a Regelui Mihai I s-a agravat.

 

loading...
Comenteaza