RUPE-ŢI PERMISUL, etapa cu BMW-ul parcat în faţa semaforului, pe banda de circulaţie

RUPE-ŢI PERMISUL, etapa cu BMW-ul parcat în faţa semaforului, pe banda de circulaţie
| Foto: Facebook - Info Trafic Cluj-Napoca

Un exemplu de parcare "a la Cluj" a fost surprins în aceste zile de un participant la trafic şi i-a asigurat celebritatea celui cu BMW-ul parcat exact la semafor. 

S-a întâmplat pe strada Moldovei din municipiul Cluj-Napoca, într-o zonă cu trafic spre o arteră principală a oraşului, iar şoferul vinovat de parcarea anapoda este evident, posesor de... BMW. Iar dacă adesea clujenii sunt supăraţi pe "vinituri", ei bine, BMW-ul era cu numere de Cluj. 

"Ăsta da, exemplu de parcare, direct pe bandă, în faţa semaforului pe strada Moldovei. Am aşteptat o tură de semafor în spatele lui. Abia când am trecut pe lângă maşină am vazut ca nu e nimeni în ea", a scris pe pagina de Facebook, Info Trafic Cluj-Napoca şoferul păcălit de BMW. 

Cei care au văzut postarea pe grup au scris că acel semafor ar fi prea aproape de Panemar, iar tentaţia de a lăsa maşina în drum pentru o gustare o fi fost prea mare: "E la Panemar... își ia un fresh și un popocino".

"Tot BMW"/ "Bine că au fost cumpărate şi montate camere ca cei de serviciu să urmărească studentele, nu traficul sau delicvenţii" / "Este în pană ,de oloi", au mai comentat alţii pe Facebook postarea. 

Comenteaza