S-a DECIS! Gata cu voucherele de vacanță și cu unele sporuri. Ce se întâmplă cu pensiile
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Feb 2021, 19:15
- Eveniment
- Ascultă știrea
Guvernul Cîțu a adoptat astăzi o ordonanță de urgență care prevede menținerea punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, neacordarea voucherelor de vacanță, eliminarea unor sporuri și tarifele de transport reduse cu 50% pentru studenți.
Premierul Florin Cîțu a declarat că actul normativ era necesar pentru adoptarea bugetului pentru acest an, care va avea loc vineri.
Cîțu a precizat că bugetul nu va suferi modificări la nivelul deficitului, dar a admis posibilitatea apariției unor schimbări la Ministerul Dezvoltării, pentru CNI și ONDL.
Conform ordonanței adoptate, anul acesta valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
În anul 2021, autoritățile și instituțiile publice nu acordă vouchere de vacanță. De asemenea, actul normativ stabilește abrogarea prevederilor legale prin care a fost instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului.
Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Articolul de lege care acorda gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, va fi abrogat.