S-a urcat băut la volan şi a lovit două maşini VIDEO

S-a urcat băut la volan şi a lovit două maşini VIDEO
În această dimineaţă, un clujean a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu două autoturisme, pe strada Traian.

Un clujean s-a urcat băut la volan şi a produs un accident chiar în apropierea sediului Poliţiei de pe strada Traian. În urma testării cu aparatul etilotest, S. Andras, de 37 de ani, avea o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu două autovehicule, parcate regulamentar, pagubele provocate fiind de circa 75.000 de lei.

"Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 republicată", se menţionează într-un comunicat al IPJ Cluj.

Etichete
Comenteaza