Video S-au rugat pentru sănătate la moaşte, dar fără mască şi fără distanţare
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Sep 2020, 08:06
- Eveniment
- Ascultă știrea
La moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partos, procesiune care a avut loc la Catedrala din Timisoara, lumea s-a înghesuit buluc. Credincioşii au lăsat distanţarea fizică şi măştile în seama altora.
Deși preoții spun că au făcut apel să se păstreze distanțarea și credincioșii să poarte mască, la Timișoara, la procesiunea cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care a avut loc luni seara, credincioșii au uitat de distanțare.
Oamenii spun că au mers să se roage pentru sănătate, însă mulţi au ignorat normele minime care ar putea să le protejeze sănătatea în pandemia de COVID-19, norme mult mediatizate, de care autorităţile ne îndeamnă să ţinem cont încă din luna martie.
Oamenii nu au păstrat distanța, iar măștile au fost o raritate printre credincioși. Procesiunea a avut loc doar în jurul catedralei, nu ca în alți ani, pe străzile din centrul Timișoarei.
Până în 15 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Sursa video: Opinia Timisoarei