S-au urcat beţi la volan, dar au fost prinşi de poliţiştii din Câmpia Turzii

S-au urcat beţi la volan, dar au fost prinşi de poliţiştii din Câmpia Turzii
Doi clujeni au fost prinşi beţi la volan în Câmpia Turzii. Bărbaţii sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Sorin S., de 47 de ani, din Turda, a fost depistat în cursul zilei de ieri, în timp ce conducea băut, prin Câmpia Turzii. În urma testului cu aparatul etilotest s-a demontrat că bărbatul avea o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tot ieri, Lehel N., de 42 de ani, a ajuns pe mâna poliţiştilor de la rutieră după ce a fost prins la volan cu o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbaţii sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 republicată.

 

Etichete
Comenteaza