Salariu + pensie. Ce venituri are clujeanul din Curtea Constituţională
- Scris de Ionel Lespuc
- 23 Aug 2016, 16:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
Lupta cu corupţia a fost profitabilă. Judecătorul CCR Daniel Morar, fost şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) între 2005 şi 2012, are venituri civilizate. În declaraţia sa de avere din 2016, care corespunde anului fiscal 2015, precizează că a câştigat 323.770 de lei, adică peste trei miliarde de lei vechi.
Judecătorul clujean a câştigat 201.509 de lei din salariul de la Curtea Constituţională, adică 16.792 pe lună (peste 3.700 de euro). În plus, a precizat că a mai încasat anul trecut „venituri salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti" de la DNA în valoare de 64.613 de lei. La aceste sume se adaugă pensia. Deşi luna aceasta a împlinit abia 50 de ani, este deja pensionar şi obţine un venit peste medie: 57.648 de lei, adică 4.804 lei/lună (peste 1.000 de euro).
Din 2014, pensionarii din sectorul bugetar se pot angaja din nou în instituţiile publice şi pot să încaseze atât pensie, cât şi salariu. Legea nr. 134/2014, intrată în vigoare pe 19 octombrie 2014, anulează dispoziţiile din 2009, din timpul guvernării Emil Boc, care au interzis bugetarilor să cumuleze pensia cu salariul.
Nu e de mirare că Morar are o mulţime de bani în conturi: 177.412 de lei, 96.031 de euro şi 28.270 dolari. Ce-i drept, are şi un credit de 27.410 de euro, contractat în 2006 şi scadent în 2026. Judecătorul CCR deţine împreună cu soţia sa o casă de 251 mp şi două apartamente, toate la Cluj. Unul dintre apartamente este închiriat cu 250 de euro pe lună.
Morar este judecător al Curţii Constituţionale din martie 2013. Mandatul său este valabil până în 2022. Acesta a fost numit la șefia DNA de președintele Traian Băsescu, care, în 11 august 2005, a semnat decretul prezidențial pentru desemnarea lui la propunerea ministrului Justiției de atunci, Monica Macovei.
El a fost reinvestit pe 12 februarie 2009, prin decret al președintelui Traian Băsescu, la propunerea altui ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. De la încetarea celui de-al doilea mandat, Daniel Morar a fost delegat de două ori că procuror șef al DNA prin ordin al procurorului general al României, actualul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Judecătorul este originar din Luduş, judeţul Mureş. Absolvent al Facultății de Drept a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Morar și-a început cariera în 1990, ca procuror stagiar la Procuratura din Târgu-Mureș, după care, din 1992 până în 1994, a fost procuror la Cluj-Napoca. Din 1994 și până în 1997 a ocupat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Prima funcție de conducere deținută a fost cea de procuror-șef al Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care a exercitat-o de la 1 ianuarie 1999 și până pe 25 iulie 2002, când și-a dat demisia, continuând să își desfășoare activitatea că procuror al instituției.
Morar a instrumentat dosarul fraudării Băncii Dacia Felix, în care au fost trimişi în judecată Sever Mureşan, fost acţionar şi membru în consiliul de administraţie, alături de Mircea Horia Hossu, fost prim-vicepreşedinte al băncii, cei doi fiind acuzaţi că au sustras, prin mai multe inginerii financiare, 160 de milioane de dolari. Morar a mai instrumentat dosarul „Alimentara", în care fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu. În acest caz, judecătorii au luat decizia de scoatere de sub urmărire penală a lui Funar.