Sanda Lungu: “Singura speranţă a noastră a fost şi este proiectul. De aceea ne zbatem”

Femeia din Roşia Montană care îşi spune povestea într-unul din clipurile publicitare ale proiectului minier din zonă relatează despre cum i-a schimbat aceasta viaţa.

Sanda Lungu spune că mulţi au felicitat-o pentru curajul său, că a fost un gest disperat, dar a fost şi acuzată că s-a îmbogăţit în urma apariţiei televizate.

Cum era viaţa la Roşia Montană în copilăria dvs.?
Tatăl meu era miner şi mama a fost casnică. A fost şi foarte bolnavă şi de aceea nu a putut lucra. S-a născut cu reumatism, abia la trei ani a început să umble. Toată viaţa a fost suferindă. Viaţa era frumoasă înainte. Toţi aveau un loc de muncă asigurat, venea salariul în fiecare lună. Suntem trei copii, a fost greu şi atunci, dar ştiind că în fiecare lună ai o sursă de venit, nu erau atâtea griji ca acum. Asta e principala problemă a mea şi a celorlalţi de acolo: locuri de muncă, asta ne dorim.

Care este situaţia dvs. acum?
Aici am făcut şcoala, apoi am mers la liceu la Abrud. Am lucrat la societatea Roşiamin o perioadă, apoi la arheologie la săpături. Din păcate, a trebuit să renunţ. Copiii erau mici, mama, foarte bolnavă şi pur şi simplu a trebuit să renunţ în favoarea familiei. Îmi cresc singură copiii, am divorţat de 10 ani. A fost foarte greu, dar am supravieţuit. Locuiesc în casa parohială.

Cum a fost primită vestea încetării mineritului în zonă?
La închiderea minei a fost un dezastru, toate speranţele s-au dus. Am aşteptat să înceapă proiectul, să îi dea drumul cât de repede.

Ce spun cunoscuţii, rudele dvs. de situaţia în care se află zona?
Nu am multe rude, dar cele pe care le am vor să aibă loc de muncă. Speranţa noastră e în proiect, nu avem altă soluţie. Degeaba vin unii să ne spună că se poate face altceva, concret nu se întâmplă nimic. Singura speranţă a noastră a fost şi este proiectul. De aceea ne zbatem. Am avut curajul să ies cu povestea mea, chiar dacă-i tristă, chiar dacă toţi au aflat şi o să afle viaţa mea, nu-mi pasă. Îmi pasă că trebuie în continuare să am un loc de muncă. Îmi pasă că trebuie să-mi cresc copiii mai departe. Cât a trăit mama, m-a ajutat ea, a avut pensie, dar, din păcate, a murit. Am trecut prin momente foarte dificile, nu-şi poate închipui nimeni. Doar cei care sunt în cauză pot să mă-nţeleagă.

Ce credeţi despre cei care vin să lupte să vă salveze?
Părerea mea este că ar trebui să se informeze corect, nu din auzite. Nu să-şi trimită SMS-uri "Hai să mergem să dansăm". Nu aşa se salvează. Fă-le ceva concret oamenilor, dă-le un loc de muncă. Aşa-i salvezi, asigurându-le viaţa, traiul de zi cu zi. Basme şi poveşti toată lumea ştie să spună, dar să facă ceva concret pentru comunitate, pentru toată zona şi atunci îi credem. Ei zic că se poate trăi din turism. Cum să se poată dacă nu ai bani să deschizi o căbănuţă sau o pensiune? Nefiind locuri de muncă, lumea nu poate să facă un credit ca să înceapă o afacere.

Eu, de exemplu, aş face o cabană în curte, dacă aş avea un serviciu şi sper să-l am. Nu ni s-a promis nimic, dar sper să-l am. O să scot un credit pentru cabană şi, în timpul liber, mă ocup şi de turişti. Dacă i se dă drumul minei, atunci o să se dezvolte şi altele. Tuturor ne-ar conveni, şi nu numai la Roşia Montană, totul în jur ar prospera. Aşa, suntem o zonă condamnată la sărăcie şi foamete. Vin activiştii la noi la biserică, unde am lucrat fără plată şapte ani, şi nu lasă un ban să cumpărăm o floare sau o lumânare. Nu trebuie să îţi pui salariul, un ban, acolo. De multe ori am luat din puţinul meu să cumpăr flori la biserică sau am plătit curentul din banii mei, pentru că nu se adună. Am 26 de vaze în care trebuie să pun flori.

Cum au reacţionat oamenii după apariţia reclamei în care apăreţi?
Multă lume m-a felicitat. Am fost şi acuzată că m-au plătit, dar aşa e lumea, unii sunt mai drăguţi, alţii mai puţin. Mi s-a spus că m-am îmbogăţit, ceea ce nu-i adevărat. Se poate verifica, se poate vedea că locuiesc în aceleaşi condiţii, că mi-i traiul acelaşi... Nu fac asta ca să primesc bani, ci pentru viitorul copiilor prima dată şi apoi al meu. Apoi, mă gândesc la cei de lângă mine, că şi ei ar trăi. Eu am avut curajul să ies tare, pentru că mi-a ajuns cuţitul la os. Sunt atâţia ani care au trecut şi toate au o limită, trebuie să ne gândim. Cred că ar fi şi pentru ţară bine, economia ar avea de câştigat.

Aţi fost ameninţată?
Mi s-a spus că numai bărbaţii lucrează la mină. Clar că n-o să fiu eu mineriţă. Pot să muncesc la cantină, la o magazie, la orice. Aş putea să mă calific la locul de muncă, pot orice să lucrez. Nu e obligatoriu la mină. Am avut o sudoriţă la Roşiamin în carieră, doamna Nuţi. Nu sudau bărbaţii aşa bine ca ea. Cred că e în cartierul Recea, şi-a vândut proprietatea de la Corna şi s-a mutat la Alba Iulia. Sunt tot felul de comentarii despre apariţia mea în reclamă şi pe internet. Un bărbat m-a prins de mână la Câmpeni şi a zis "Tu vinzi Roşia şi aurul!". I-am zis că cineva trebuie să fie şi trădător, dacă toţi sunteţi aşa patrioţi şi ne lăsaţi să murim de foame. Un văr din Germania mi-a cumpărat maşină acum şase ani şi mulţi mă critică acum pentru asta, că am maşină. O folosim o dată pe lună sau când chiar e urgenţă. M-a ajutat, dar acum suntem ai nimănui. De când a murit mama, chiar nu mai am decât un frate. E şi el la Roşia, aşteaptă un loc de muncă.

Câţi bani câştigaţi lunar?
De la sfârşitul lui octombrie mi s-a făcut contract de muncă la biserica romano-catolică unde lucrez şi salariul e de 700 de lei, cu care supravieţuim, alături de alocaţiile copiilor, de 134 de lei.

Ce planuri aveţi pentru copii?
Deocamdată, fetiţa termină clasa a XII-a şi băiatul a VII-a. Fetiţa va trebui să dea la facultate. În prima fază, a spus că vrea la medicină. Nu am posibilitatea asta şi atunci va fi nevoită să facă altceva. Are medii foarte bune şi sperăm să aibă bursă. Ar fi vrut să vină la Cluj, dar încă nu pot spune ce o să facem. Suntem atâta de gândiţi, şi, credeţi-mă, noaptea nu dorm. Mă gândesc ce să fac eu cu copilul ăsta deştept. Nu mi-a făcut niciodată probleme, nu a fost arătată cu degetul sau bârfită.

Unde faceţi cumpărături?
Nu ne cumpărăm noi atâtea haine, pantalonii ăştia-i am de patru ani. Pentru copii mergem la Alba Iulia, ieşim o dată primăvara sau toamna şi cumpărăm mai mult de la second, că asta este.

Sunt mulţi roşieni plecaţi la muncă în străinătate?
Da, am şi rude. Ar veni înapoi şi mâine dacă ar avea la ce. E greu şi acolo, e ţară străină, dar nu au la ce. E jalnic pentru tineri, când au o ocazie aşa bună acasă, să ai atâta bogăţie în comuna ta şi să megi slugă la străini, să fii hăituit. De ce să câştige statul spaniol de pe urma românilor? În zona noastră ar putea şi statul nostru să câştige. Sunt foarte mulţi tineri care au plecat, multe cazuri, mi-ar trebui o zi ca să vă povestesc.

Aveţi spital în comună?
Avem medic de familie, dar farmacie nu avem. Spitalul cel mai apropiat e la Câmpeni sau Abrud, acolo mergem şi după medicamente. Cu ocazie sau cu maşina, cu ce găsim.

Cum îi vedeţi pe cei care se împotrivesc exploatării?
Mai sunt câteva familii care se împotrivesc proiectului, nu ştiu dacă mai sunt 10, dar nu-i obligă nimeni să plece. Fiecare a făcut la dorinţa lui, n-a fost obligat să plece. Nici nu i-a ameninţat nimeni. Cei care nu vor să plece oricum locuiesc în zona protejată, nu-i afectează nimic, pot trăi până la adânci bătrâneţi. Moţii s-au priceput mereu, s-au descurcat, au fost harnici şi au ştiu să facă şi altceva. Dar acum ne trebuie un loc de muncă.

Ce veţi face dacă nu porneşte proiectul?
Nu ştim, cred că va fi un dezastru. Cred că vom ieşi în stradă, nu vom sta degeaba. Vom insista şi vom spune şi vom merge unde trebuie până când vom dovedi şi ne va auzi şi pe noi cineva. Zona e prea mare şi prea săracă şi prea mult condamnată la sărăcie. Ştiu că toată ţara e săracă, ştiu. Noi avem o şansă, de ce să nu profităm de ea? Peste tot sunt oameni necăjiţi, dar la noi este o speranţă. Aurul ăsta pe care stăm de ce să nu profităm de el? Ce rost are să stea acolo în pământ şi noi să murim de foame?