Sărbători după gratii pentru primarul Apostu VIDEO

Sărbători după gratii pentru primarul Apostu       VIDEO
Curtea de Apel Cluj a prelungit până în 7 ianuarie mandatele de arestare preventivă pentru Sorin Apostu şi Călin Stoia. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

Instanţa Curţii de Apel a prelungit cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă ale celor doi inculpaţi, care urmau să expire în 8 decembrie. Avocaţii lui Apostu şi Stoia au precizat că vor ataca cu recurs hotărârea de ieri. Procurorii anticorupţie au extins cercetarea penală pentru presupuse fapte de spălare de bani şi fals, noi acuzaţii ce-i vizează pe Sorin Apostu, Călin Stoia, Monica Apostu şi Aspazia Droniuc. Avocaţii susţin că cele două infracţiuni nu există.

Primarul suspendat Sorin Apostu a fost prezentat Curţii de Apel atât pentru cererea de liberare sub control judiciar, cât şi pentru solicitarea de prelungire a mandatului de arestare făcută de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Apostu a surprins, anunţând instanţa că renunţă la cererea de eliberare. "Nu-mi mai însuşesc cererea formulată de avocatul Gheorghiţă Mateuţ. Mi-au fost explicate consecinţele", a spus primarul. Avocatul Mateuţ a explicat la ieşirea din sala de judecată strategia privind cererea de liberare sub control judiciar. "A renunţat la cerere de liberare, care s-a fixat chiar în ziua soluţionării propunerii privind prelungirea măsurii arestării preventive. Or, într-o asemenea situaţie cererea de liberare provizorie sub control judiciar avea puţine şanse să fie examinată în mod serios. Asta nu înseamnă că nu poate fi reiterată ulterior şi va fi reiterată. N-am vrut să pierdem o şansă de punere în libertate, de care vom uza", a declarat profesorul Mateuţ.

Avocatul a precizat că va depune recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel de prelungire a mandatului de arestare preventivă. "Nu s-a prezentat nici o probă în plus, aceleaşi afirmaţii", a spus Mateuţ. Acesta a ajuns la Curtea de Apel abia în jurul orei 17:00 şi a invocat încălcarea dreptului la apărare al clientului său pe motiv că nu a fost anunţat de instanţă de termenul de judecată. "Nu am fost încunoştinţat şi mie mi se pare inadmisibil, în condiţiile în care Codul de Procedură Penală prevede în mod expres obligaţia încunoştinţării apărătorului, mai ales că este caz de asistenţă juridică obligatorie şi este un apărător ales cu privire la termenul pentru soluţionarea prelungirii măsurii arestării preventive. Ar trebui întrebată de acest lucru instanţa, care avea această obligaţie", a spus Mateuţ. Avocatul omului de afaceri Călin Stoia, arestat preventiv alături de primar, a invocat în instanţă că nu există fapta de dare de mită, de care este acuzat clientul său.

"Nu avea de ce să dea mită în 2010 pentru a câştiga o licitaţie ce a avut loc în 2009. Iar Legea nr. 101 din 2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor spune clar că primarul nu are nici o atribuţie în ce priveşte concesionarea acestui serviciu, totul realizându-se prin comisia de licitaţie şi prin consiliul local", a spus avocatul Sergiu Bogdan.

Procurorii DNA au extins cercetările faţă de Sorin Apostu, Monica Apostu, Călin Stoia şi Aspazia Droniuc pentru presupuse fapte de spălare de bani şi fals. Procurorii susţin în ordonanţa de extindere a cercetărilor că operaţiunea prin care Cabinetul de avocatură Monica Apostu a primit bani de la firmele lui Călin Stoia şi Aspazia Droniuc include infracţiunile de spălare de bani şi fals. Potrivit anchetatorilor, contractele de asistenţă juridică ale soţiei primarului ar fi fost false. Avocaţii inculpaţilor spun că noile acuzaţii sunt absurde. "Nu are cum să fie spălare de bani căci această infracţiune presupune ca banii să aibă o provenienţă ilicită. Or, banii sunt de la firma clientului meu. Iar în ce priveşte falsul, contractul este cât se poate de real, semnat de ambele părţi", a explicat avocatul lui Stoia, Sergiu Bogdan. Ordonanţa de extindere a urmăririi penale este combătută şi de avocatul Mateuţ. "Extinderea poate fi dispusă când se invocă fapte noi, dar în realitate nu s-au adus fapte noi", a spus avocatul.

Apostu îl vrea pe avocatul vedetelor

Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de CLUJ că avocatul Cristian Sîrbu din Bucureşti ar urma să se deplaseze la Cluj pentru a-l vizita în arest pe primarul suspendat Sorin Apostu. Contactat de ZIUA de CLUJ, avocatul Sîrbu a răspuns scurt: "Nu m-am hotărât încă dacă intru în caz". Sorin Apostu a fost asistat ieri la Curtea de Apel de avocaţii Gheorghiţă Mateuţ, Tiberiu Ban şi Gianina Costea Cuc. Avocatul Cristian Sîrbu este cunoscut în lumea mondenă din Bucureşti, după ce i-a reprezentat pe fotbalistul Adrian Mutu şi pe pilotul de avion Adrian Iovan. Mai nou, îl asistă pe dinamovistul Andrei Mărgăritescu şi pe eleva de la Liceul "Jean Monnet" din capitală, care ar fi fost violată.

 

Comenteaza