Scandal de corupție la MAE: fostă contabilă, suspectată că a produs un prejudiciu uriaș

Scandal de corupție la MAE: fostă contabilă, suspectată că a produs un prejudiciu uriaș

O fostă contabilă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) este cercetată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un dosar ce vizează suspiciuni de fapte de corupție.

Ancheta are în vedere posibila săvârșire a unor infracțiuni asimilate celor de corupție de către un fost funcționar public al MAE. Femeia, care ocupa un post de contabilă, este acuzată că, împreună cu mai mulți complici, ar fi provocat un prejudiciu estimat la aproximativ 8 milioane de lei, conform Mediafax.

Joi, procurorii DNA au efectuat percheziții la locuințele a trei persoane din municipiul Pitești, în cadrul aceleiași anchete.

În acest moment, Direcția Națională Anticorupție nu a oferit detalii suplimentare cu privire la dosar sau la persoanele vizate.

Comenteaza