Scandal la alegerile studenţilor-senatori la UBB

Scandal la alegerile studenţilor-senatori la UBB
Studenţii din Organizaţia Studenţilor de la UBB, şi nu numai, reclamă numeroase fraude în organizarea alegerilor pentru reprezentanţii studenţilor în Senatul Universităţii.

Aceştia spun că s-a încălcat legea Educaţiei Naţionale şi Carta universităţii, din cauză că nu s-a elaborat un regulament clar de desfăşurare a acestor alegeri. Printre reclamaţii se află şi faptul că studenţii aleşi ca senatori au făcut parte din comisia electorală. Mai mult, ei spun că numărul voturilor îl depăşeşte pe cel votanţilor. Diferenţa dintre cei numiţi ca senatori şi următorul clasat este de aproximativ 600 de voturi. Miza presupusei fraude ar fi reprezentarea la alegerea viitorului rector al UBB, unde senatorii au între 4 şi 12% din decizie.


"După tot ce am văzut la aceste alegeri, avem motive să ne temem că fraudele se vor repeta şi la alegerea profesorilor din Senatul universităţii", a declarat George Iordăchescu, student la UBB.

Comenteaza