Scandal la Episcopia Sălajului: Episcopul Petroniu, suspendat din funcție. Mitropolitul Clujului preia conducerea temporară
- Scris de Nicu Mitrea
- 05 Dec 2024, 16:27
- Eveniment
- Ascultă știrea
Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, a fost suspendat din funcție joi, 5 decembrie 2024, la cerere, în urma unei decizii luate de Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul unei ședințe desfășurate la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Conform comunicatului oficial al Mitropoliei, episcopul Sălajului a solicitat suspendarea din funcție pentru a facilita soluționarea unor probleme administrative și judiciare apărute în cadrul eparhiei. Până la clarificarea situației, conducerea Episcopiei Sălajului va fi preluată temporar de către Mitropolitul Andrei, conform Agerpres.
Decizia vine în contextul unei anchete penale deschise în luna octombrie pe numele vicarului Episcopiei Sălajului, acuzat de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, vicarul ar fi sustras aproximativ 3.000.000 de lei din conturile Episcopiei Sălajului, în perioada 2020-2024,