News alert Scandal la o creșă din Cluj. O mămică și-a adus copilul acasă plin de vânătăi
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Dec 2019, 09:54
- Eveniment
- Ascultă știrea

Părinții unui copil de un an şi nouă luni susţin că băieţelul lor ar fi fost agresat de o asistentă chiar în prima zi de creşă.
Poliţia a deschis o anchetă, iar Centrul bugetar de creşe a declanşat o investigaţie după ce o mămică a reclamat faptul că băiețelul ei ar fi fost agresat la creșă. Potrivit stirileprotv, părinţii au descoperit vânătăile şi zgârieturile pe corpul copilului, le-au fotografiat ca probă şi l-au dus pe băieţel la spital pentru investigaţii.
Băieţelul a fost lăsat, luni, de către părinţi la creşă pentru prima dată.
„Am ajuns acasă şi am zis totuşi să îl verific să văd dacă mai e ceva pe corp şi să îl schimb să îl pregătesc de nani şi am văzut urma asta, care mi-am dat seama că a fost ţinut cu forţa de mână, asta iară nu avea cum să fie provocată de o jucărie, vedeţi?! Zgârietură, la coloană din nou, avea trei puncte tare ciudate, aşa şi pe mâna asta la fel, simetric şi din faţă şi din spate avea vânătăi. Probabil a fost prins cu forţa”, a declarat mama copilului, conform sursei menționate.
Iniţial, conducerea creşei le-a spus părinţilor că băieţelul s-ar fi lovit după ce s-a trântit singur pe jos, însă mama spune că a aflat apoi de la îngrijitoare că asistenta l-ar fi agresat pe cel mic pentru că nu a vrut să stea pe oliţă.