Scandal și bătaie între mai mulți bărbați în mallul din Florești. Unul s-a înarmat cu un cuțit luat dintr-un restaurant
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Noi 2023, 14:36
- Eveniment
- Ascultă știrea
Șase bărbați au fost implicați, miercuri după-amiază, într-un scandal cu amenințări și bătaie, în incinta mall-ului din Florești, iar patru dintre aceștia au fost reținuți de polițiști.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați miercuri, 22 noiembrie, în jurul orei 17.10, despre faptul că într-un centru comercial din localitatea Florești, mai multe persoane și-au adresat injurii și amenințări cu acte de violență, aruncând totodată cu scaune unii după alții.
"În urma investigațiilor continuate au fost identificați toți participanții la starea conflictuală, fiind vorba despre 6 bărbați.
Probatoriul administrat a condus la reținerea pentru 24 de ore a patru dintre ei, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca și Florești, cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, față de unul dintre aceștia sunt efectuate cercetări și cu privire la comiterea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, întrucât în timpul stării conflictuale, ar fi avut asupra lui un obiect tăietor-înțepător, pe care l-ar fi luat de pe standul unui restaurant din centrul comercial", transmit reprezentan'ii IPJ Cluj.
Cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, bărbații reținuți au fost transportați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bihor.
În cursul zilei de azi urmează a fi prezentați instanței, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Cercetările au fost sprijinite de polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.