Scrisoare tulburătoare. Iacob Ridzi denunță condițiile din penitenciarul Gherla: "este o condamnare la moarte"

Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a postat pe blogul personal o scrisoare tulburătoare, în care denunță condițiile inumane din penitenciarul Gherla.

Încarcerată timp de două săptămâni la secția exterioară a Penitenciarului Gherla, unde urma să rămână în perioada de carantină, Iacob Ridzi a fost transferată marți la Spitalul Penitenciar Jilava, în baza unei solicitări de internare, potrivit unor surse din cadrul instituţiei clujene.

Tot marți, fostul ministrul al Tineretului și Sportului a publicat un "apel la reflecție", după cum și-a intitulat postarea de pe blog, în care vorbește de starea sa tot mai deteriorată de sănătate și critică subfinanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

"Sunt două săptămâni de când sunt în Penitenciar dintr-o gravă eroare judiciară, două săptămâni de chin, de umilință, de durere, de suferință. Două săptămâni în care m-am simțit tot mai rău, două săptămâni în care medicul Penitenciarului - o doamnă căreia nu am ce să-i reproșez - văzând cât îmi este de rău, a făcut eforturi să mă trimită la un spital pentru investigații ce îmi sunt urgente și necesare având în vedere bolile grave de care sufăr.

Sistemul medical în Penitenciar nu este bine gândit. Asistența medicală de specialitate este bine reglementată în lege, dar greu aplicabilă în practică. Medicamentele sunt foarte puține, cele extrem de necesare lipsesc, dacă medicamentele de care ai nevoie sunt sub formă de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie să le cumpere chiar dacă ai rețetă, fondurile pentru analize medicale sunt limitate... Toate acestea se întâmplă deoarece în ultimii 25 de ani în România toți cei care au fost la șefia ministerului justiției au subfinanțat Administrația Națională a Penitenciarelor și cei care au făcut unele reguli nu au trecut pe aici...

Pentru condițiile din Penitenciare nu sunt vinovați directorii penitenciarelor, pentru imposibilitatea efectuării unor investigații necesare deținuților, nu sunt vinovați medicii din penitenciare. Vinovații sunt cei care, subfinanțând în mod constant Administrația Națională a Penitenciarelor, au generat o situație critică în acest moment. Ar trebui să răspundă penal pentru asta. Așa prevede art. 5 alin. 2 din Legea 254/2013!

Mă întreb câți oameni trebuie să mai moară în penitenciare sau să se îmbolnăvească grav, câte procese să mai piardă România la CEDO pentru ca să se facă ceva și pentru cei care, odată ajunși în penitenciare sunt condamnați, a doua oară, la umilință?", arată ea în scrisoare. 

În continuare, Iacob Ridzi denunță condițiile inumane, catalogate ca fiind "o formă de tortură", la care a fost supusă pe perioada încarcerării, de la imposibilitatea de a discuta în privat cu familia sa, la lipsa încălzirii și a apei calde, respectiv la lipsa unui spațiu destinat plimbării.

"Condamnare primesc, deopotrivă, și familiile deținuților, și copiii lor care vin să-și vadă părinții în condiții improprii, greu de descris. Copiii mei au fost deja grav afectați de vizita cu dispozitiv de separare la care au avut dreptul. Și nu doar ai mei.

La acești copii nu se gândește nimeni? De ce trebuie pus un geam între o mamă și copiii ei de doar câțiva anișori? Dacă mama nu a fost acuzată de fapte de violență, vizitele cu dispozitiv de separare pot fi considerate tratament inuman, o formă de "tortură" atât pentru mamă cât și pentru copii, tratament interzis de lege.

Legat de condițiile din penitenciar, acestea nu pot decât să-mi agraveze situația medicală. Probabil vi le imaginați, au fost prezentate public de soțul și avocații mei, pot să vă spun sigur că nu asigură respectarea demnității umane cum prevede legea 254/2013 la art. 4.

Pot să vă spun că nu am fost condamnată doar la o pedeapsă privativă de libertate. Am fost condamnată să stau în frig, mă încălzesc - ca și celelalte deținute - cu sticle de apă încălzită la filtrul de cafea, am fost condamnată să fac duș de 3 ori pe săptămână în cele 10 minute cât este apă caldă acum (cele 10 minute le împart cu colega de cameră pentru că avem un singur duș - de fapt, o țeavă în loc de duș, dar ne bucurăm ca niște copii când o avem ...).

Mai mult, am fost condamnată să mă plimb maxim o oră pe zi într-o "cușcă" de aproximativ 10 m / 4 m în care cerul îl vezi tot prin gratii acoperite cu plasă deasă. Sau am fost condamnată să nu ma plimb deloc dacă ora de "plimbare" se suprapune ca program cu ora de vizită ... Mi s-a întâmplat și asta. Și pentru că, pe lângă afecțiunile grave pe care le am, sufăr și de o formă gravă de trombofilie, pe care nu o pot trata din cauza unei alte afecțiuni pe care o am, boala Von Willebrand, singura variantă ca să evit decesul prin trombembolie este în ceea ce mă privește să mă mișc cât mai des. Prin urmare, fac sute de pași pe lungimea de 3 m a celulei în care stau și mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să nu mor în penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi în penitenciarele din România.

Deși nu am voie să stau lângă persoane bolnave, răcite sau cu alte infecții din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunității, acest lucru este imposibil în Penitenciar din cauza supraaglomerării. Deși stau tot timpul cu masca de protecție, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contactarea unei alte infecții pe lângă pielonefrita de care sufăr în acest moment, riscul de a contacta o altă infecție este mare și poate duce chiar la decesul meu", a relatat Iacob Ridzi.

Fostul ministru și-a încheiat postarea printr-un apel public adresat ministrului justiției, pe care îl îndeamnă să facă o viyită în penitenciar, pentru a observa singur care sunt condițiile. De asemenea, a afirmat că pedeapsa primită este o condamnare la moarte. 

"Vă rog public, Domnule Ministru al Justiției, să mergeți personal în penitenciare și să vedeți condițiile în care sunt ținuți deținuții și în care lucrează angajații penitenciarelor. Poate atunci veți aloca mai mulți bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnați a doua oară odată ajunși în penitenciare.

Sper, Domnule Ministru, că nu gândiți că: "așa le trebuie, au greșit, săa sufere. Nu trebuie să investim în penitenciare". Știți, Domnule Ministru, moartea în chinuri este mult mai dureroasă și este o formă de tortură. Ori, pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la închisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru că sistemul penitenciar, gestionat de Dumneavoastră, nu poate asigura mie și sutelor de deținuți din România, minimul de decență și non-umilință umană.

Este un apel la reflecție. Este un apel disperat. Înțeleg să îmi duc crucea până la capăt. Însă înțeleg să vreau să traiesc cu gândul la copiii mei, de care nicio "instanță", de care nimeni nu mă poate despărți. Ei sunt, la urma urmei, singura determinare pe care o mai am", a încheiat ea.