Se amână revenirea la vechea stemă a Clujului

Se amână revenirea la vechea stemă a Clujului
Deşi specialiştii fac demersuri de mulţi ani pentru renunţarea la stema “ruşinoasă” pe care o are Clujul în prezent, proiectul de revenire la cea adevărată nu va fi pus în aplicare prea curând.

La câteva săptămâni de la depunerea de către TNL a propunerii de revenire la vechea stemă a Clujului, situaţia nu s-a schimbat cu nimic. "Nu s-a întâmpat nimic de atunci şi până acum. Ni s-a spus că va trebui să se organizeze o dezbatere publică pe această temă", a precizat Teo Peter jr., consilier local din partea PNL. "Nu mi se pare normal, se invocă un litigiu şi alte motive de amânare în condiţiile în care cei de la Heraldică şi-au dat de mult acordul pentru revenirea la stema veche", a apreciat consilierul. "Se vorbeşte că primarul Radu Moisin ar dori ca anumite proiecte să fie blocate până după alegeri, ca să nu fie folosite în campania electorală. Nu e corect pentru Cluj-Napoca să rămână cu acea stemă ruşinoasă în continuare din asemenea motive", a adăugat Peter. Totuşi, consilierul a apreciat la final că "important este să se schimbe, să revenim la normalitate". "Am mers exact pe legislaţia existentă. A fost şi un litigiu pe rol", a explicat Aurora Ţărmure, secretar al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, amânarea aplicării acestui proiect.

Oficialii TNL şi-au justificat demersul prin faptul că actuala stemă ar fi "un kitsch cu iz politic personal, introdus de către Gheorghe Funar în 1999 şi care nu a primit niciodată aprobarea Comisiei Zonale de Heraldică", potrivit lui Ioan Bîldea, preşedintele organizaţiei. Deşi specialiştii sunt de acord că revenirea este una necesară, nici una dintre iniţiativele de acest fel de după "era" Funar nu a fost acceptată. Municipalitatea ar fi pasibilă chiar de amendă, potrivit TNL, pentru "folosirea de însemne ilegale în acte oficiale". Fosta stemă a Clujului are o vechime de sute de ani şi înfăţişează un zid de cetate cu poartă şi trei turnuri argintii pe fond albastru. "Conţine aceleaşi elemente precum sigiliul aplicat încă din 1377, de către autorităţile cetăţii, pe hotărârile administrative, judecătoreşti şi politice, vreme de mai multe veacuri, până în epoca Funar", a mai spus Bîldea. "Am participat în toate comisiile de cultură care au discutat în ultimii 20 de ani despre stema Clujului. Am susţinut de fiecare dată că vechiul simbol din secolul XIV trebuie să figureze ca stemă", a precizat istoricul Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Statului Cluj şi membru al Comisiei Zonale de Heraldică.

 

 

Comenteaza