Se cere ajutorul preşedintelui Ioahannis pentru eliberarea profesorului clujean închis în China

Se cere ajutorul preşedintelui Ioahannis pentru eliberarea profesorului clujean închis în China

Societatea Civilă de Avocați “Iordăchescu & Asociații”, care reprezintă prin echipa de avocați Eugen Iordăchescu și Ioana Bonda cazul profesorului român Marius Balo, a trimis luni, 11 ianuarie (a.c.), o cerere către Președintele României Klaus Iohannis pentru implicarea activă în procedurile de preluare din Republica Populară Chineză a cetățeanului român Marius Balo.

Această cerere vine în urma conferinței de presă din data de 29.11.2020, în care Președintele Klaus Iohannis a afirmat cu privire la situația cetățeanului român Marius Balo: „eu cred că se poate face ceva, mă documentez și o să vă spun părerea mea!”.

Redăm mai jos scrisoarea trimisă:

Către
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
În atenţia excelenţei sale domnul Klaus Iohannis

Avocat Eugen C. Iordăchescu, avocat coordonator în cadrul societăţii de avocatură SCA ”Iordăchescu şi Asociaţii”, în calitate de apărător ales al domnului Balo Marius - cetățean român, născut în Cluj-Napoca, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Shanghai, Republica Populară Chineză,

În temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004, formulăm prezenta:

CERERE                             

Prin care vă solicit în mod respectuos să faceţi demersurile necesare la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională pentru a demara procedurile de transfer a domnului Balo Marius în vederea executării pedepsei în România.

având în vedere următoarele:

CONSIDERENTE

Printr-o hotărâre pronunțată la data de 24 martie 2016, rămasă definitivă, dl Balo Marius a fost condamnat de către o instanță de judecată din Republica Populară Chineză la pedeapsa închisorii de 8 ani cu executare pentru săvarșirea infracțiunii de complicitate la fraudă contractuală pentru suma de 80 USD. Prin aceeași sentință penală, inculpatul Balo Marius a fost obligat și la plata unei amenzi în cuantum de 100.000 RMB.

Această amendă a fost achitată de către unchiul condamnatului, ca urmare a răspunsului primit de la Ministerul Justiţiei în data de 11 aprilie 2017, în care ne-a informat că o eventuală cerere de transfer a unei persoane condamnate poate fi luată în considerare doar în condiţiile în care pedeapsa este una fixă şi cheltuielile judiciare/amenzile sunt achitate în totalitate.

Prin Hotărârea nr. 195/01.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus admiterea sesizării formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi, în consecinţă, în baza art. 141 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare nr. (2015) HEZ 49 din 24.03.2016 a Tribunalului Popular Intermediar II din Shanghai, rămasă definitivă prin hotărârea nr. (2016) HXZ a Curţii Supreme Populare din Shanghai și transferarea persoanei condamnate din Penitenciarul Quinpu din Republica Populară Chineză într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea nr. 195/2019 a rămas definitivă la data de 01.10.2019.

Prin adresa Ministerului Justiției din data de 09.01.2020, ni s-a comunicat faptul că Ministerului Justiției al Republicii Populare Chineze și-a dat acordul la transferarea domnului Balo Marius, în acest moment fiind îndeplinite toate condițiile pentru a se trece la etapa următoare, respectiv demersurile de preluare din China.

De asemenea, prin aceeași adresă ni s-a comunicat că demersurile de preluare sunt întreprinse de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin adresa din data de 15.01.2020 ni s-a comunicat de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională că demersurile pentru preluarea lui Marius Balo au fost inițiate, data transferării efective urmând a fi stabilită în colaborare cu partea chineză.

De asemenea, prin adresa din data de 12.05.2020 am fost informați de către Centru de Cooperare Polițienească Internațională că, din cauza crizei internaționale provocate de pandemia de coronavirus, nu pot estima data la care escorta română se va deplasa în China pentru preluarea cetățeanului român Marius Balo, aceasta depinzând de evoluția crizei, de restricțiile de călătorie precum și de evoluția traficului aerian internațional în acest context.

Însă, până la această dată nimic nu s-a schimbat cu privire la situația cetățeanului român Marius Balo, acesta fiind în continuare deținut în condiții inumane.

În aceste condiții, vă solicităm să vă implicați în mod activ în această chestiune și să demarați de urgență procedurile de preluare din Republica Populară Chineză a cetățeanului român Marius Balo, având în vedere că în cadrul conferinței de presă din data de 29.11.2020, fiind întrebat despre situația cetățeanului român Marius Balo, ați precizat că „eu cred că se poate face ceva, mă documentez și o să vă spun părerea mea!”

Comenteaza