News alert Se schimbă vremea radical! Cod portocaliu de furtună şi vânt rece

Se schimbă vremea radical! Cod portocaliu de furtună şi vânt rece

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod gablen de furtuni, valabilă de vineri, de la ora 23.00, până duminică dimineaţă. De asemenea, de sâmbătă până duminică va fi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, urmând a se înregistra precipitaţii care pot cumula 90 de litri pe metru pătrat. De asemenea, vremea se va răci, în unele zone chiar accentuat.

Potrivit ANM, de vineri, de la ora 23.00, până duminică la ota 06.00, va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp.

”Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud şi la munte, iar seara şi în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a ţării. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină”, a transmis ANM.

Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze la rafală în general de 45...60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100...110 km/h. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60...80 km/h.

Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 09.00, până duminică la ora 03.00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice).

Cantităţile de apă vor depăşi 50...60 l/mp şi izolat 70...90 l/mp.

Etichete
Comenteaza