Sediu de birouri "giga" pe terenul de sport al unei şcoli din Gheorgheni. Vinovată este Casa Corpului Didactic

Sediu de birouri
Casa Corpului Didactic își ridică un sediu de birouri pe terenul de sport aparţinând Şcolii nr. 22, situată pe strada Albini, din Gheorgheni.

Un clujean a sesizat redacţia ZIUA DE CLUJ, prin intermediul unui e-mail, faptul că pe terenul de sport folosit de Școala nr. 22, din Gheorgheni, "Casa Corpului Didactic isi ridica un giga sediu de birouri". Terenul a aparţinut Şcolii nr. 22 şi a fost atribuit prin HCL în 06.10.2009 pentru Casa Corpului Didactic. 

"Cum este posibil ca în anul 2012 să se renunţe la un teren de sport pentru o clădire de birouri? Ce exemplu şi model dă primăria la constructorii particulari, cum să construiească blocuri între case? Nu vreau să aduc acuze, dar acum am aflat că directoarea Casei Corpului Didactic Cluj, este profesor Dorina Kudor, care este sora lui Emil Boc. Cum este posibil ca într-un cartier cu case în cartierul Gheorgheni să răsară un bloc de D+P+2E+etaj retras - cu înălţime de 14m- la numai 6m de limita proprietăţiilor a caselor de pe strada Heltai Gaspar nr. 4,6,8,10 şi strada Arieşului nr. 86, 88", explică Bonis Endre, care locuește pe strada Heltai Gaspar. nr 4.

Pimăria a atribuit prin HCL, 1162mp pentru constructie, Corpului Didactic.

"POT-ul(31,71%) şi CUT-ul(0.97) este calculat conform Certificatului de urbanism la 6133,15mp, cat are toata instituţia. Construcţia este de fapt extindere a Casei Corpului Didactic, acesta este legată cu un coridor de 4m lăţime şi cc. 10m lungime în regim P+1 de grădiniţă. Acest lucru este total inutil şi pare prostesc, ei au facut această manevră pentru că legea este mai permitivă cu extinderile ca şi cu contrucţia clădirilor izolate", mai spune Bonis Endre.

Clujeanul spune că a făcut reclamaţie la Poliţia Pimăriei pentru că "cei care lucrau nici măcar nu au instalat panou de informare. Toată zona şcolii este revoltată şi speriată de lăcomia şi de interesele murdare ale unora dintre conducătorii administraţiei locale".

Vezi ataşate articolului hotărârea Consiliului Local prin care s-a aprobat construirea clădirii şi hotărârea prin care a fost atribuit terenul Casei Corpului Didactic.

Citeşte cazul pe larg în ediţia print ZIUA DE CLUJ, de mâine, 13 noiembrie 2012.

 

 

Comenteaza