Oamenii au intervenit în cadrul şedinţei şi au cerut amenajarea unei parcări deschise, şi nu a unei construcţii supraterane de trei etaje şi terasă la doar câţiva metri de blocurile în care aceştia locuiesc. Clujenii au prezentat chiar şi tabele cu semnături.
De exemplu, în blocul de pe Fabricii nr. 4, nu mai puţin de 196 de cetăţeni au semnat împotriva parkingului şi doar 36 pentru amenajarea acestuia. Datele contravin celor ale primăriei, care, după sondajele efectuate de poliţia comunitară, arată că, din 229 de cetăţeni găsiţi acasă, 149 s-au declarat în favoarea parkingului şi doar 38 împotrivă.
Edilul Sorin Apostu a declarat că va avea o discuţie cu cetăţenii nemulţumiţi de pe Fabricii, pentru a le explica avantajele amenajării construcţiei care va aduce în zonă 316 noi locuri de parcare şi două spaţii verzi.
“M-am întâlnit de la ora 17.00 cu reprezentanţi ai cetăţenilor nemulţumiţi şi le-am explicat că prioritate la abonamentele de parcare au riveranii şi că primăria este cea care suportă pe cheltuiala ei desfiinţarea garajelor de pe terenul unde va fi edificat parkingul. M-au informat că trebuie să se consulte cu cei pe care îi reprezintă, însă suntem convinşi că au înţeles că parkingul îi va deservi pe cei din zonă şi că, în plus, în locul unei platforme de beton, vor apărea şi spaţii verzi”, a declarat primarul Sorin Apostu.