Semnificaţia zilei de 2 august

Semnificaţia zilei de 2 august
ziuadecj.ro vă prezintă semnificaţia zilei de 2 august de-a lungul anilor.

1799 - A încetat din viaţă Etienne Jacques de Montgolfier, inventatorul, alături de fratele său, Michel Joseph, al balonului cu aer cald.

1827 - A încetat din viaţă poetul William Blake. Pictor şi gravor, reprezentant de seamă al preromantismului englez, Blake este unul dintre cei mai originali artişti din istoria literaturii şi artei engleze: „Cărţi profetice", „Cântece ale nevinovăţiei" (n. 1757).

1891 - S-a născut Mihail Jora, compozitor şi dirijor, membru titular al Academiei Române, profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti (d. 10 mai 1971).

1905 - S-a născut compozitorul german Karl Amadeus Hartmann. (d. 5 decembrie 1963).

1914 - A încetat din viaţă John Philip Holland, inventatorul primului submarin acceptat de Marina Americană (n. 29 februarie 1840).

1920 - S-a născut ziaristul şi scriitorul Louis Pauwels, devenit celebru după publicarea, în 1961, a cărţii "Dimineaţa magicienilor" (d. 28 ianuarie 1997).

1921 - A încetat din viaţă tenorul Enrico Caruso (n. 1873).

1922 - A încetat din viaţă Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului (n. 3 martie 1847).

1923 - A încetat din viaţă Warren Gameliel Harding, cel de-al 29-lea preşedinte al Statelor Unite, între anii 1921-1923. (n. 1865)

1928 - S-a născut academicianul Constantin Maximilian, medic, genetician, membru corespondent al Academiei Române. În 1958 a organizat primul laborator de genetică medicală din România. (d. 11 aprilie 1997).

1934 - A încetat din viaţă Paul von Beneckendorff und von Hindenburg, militar de carieră, preşedinte al Republicii de la Weimar (n. 1847).

1945 - A încetat din viaţă compozitorul Pietro Mascagni: „Cavaleria Rusticană" (n. 7 decembrie 1863)

1969 - Richard Nixon, primul preşedinte american, a vizitat România.

1973 - A încetat din viaţă regizorul francez Jean-Pierre Melville. (n. 20 octombrie 1917)

1976 - A încetat din viaţă regizorul de film Fritz Lang, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii '20: "Strada Roşie", "Testamentul doctorului Mabuse" (n. 5 decembrie 1890).

1990 - A început invazia irakiană în Kuweit (încetarea oficială a focului a avut loc la data de 11 aprilie 1991).

1993 - În Valea Jiului s-a declanşat greva generală a minerilor.

1994 - Parchetul General a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ioan Stoica, patron al SC "Caritas".

1996 - Concernul american General Motors a aprobat derularea unei investiţii în valoare de 10 milioane de dolari, în vederea construirii unei uzine producătoare de echipamente electrice pentru automobilele Opel şi BMW, la Sânnicolau Mare.

2000 - Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Nicolae Noica, a inaugurat la Bucureşti, construcţia de locuinţe prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).

2002 - George W. Bush a prelungit embargoul american asupra Irakului pentru încă un an.

2004 - Primarul Bucureştiului, Traian Băsescu, a emis o dispoziţie privind interzicerea traficului greu pe străzile oraşului.

2006 - Israelul l-a eliberat pe ministrul palestinian responsabil cu situaţia deţinuţilor din Israel, Wasfi Qabha.

2007 - Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret de înfiinţare a unui nou serviciu de informaţii, un Comitet de investigaţii care va funcţiona pe lângă Parchetul Rusiei.

2007 - Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit post-mortem Patriarhului Teoctist Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan, cea mai înaltă distincţie a statului, fiind acordată pentru prima dată unui cetăţean român.

 

Etichete
Comenteaza