Senatorul Marius Nicoară, implicat într-un accident rutier. ”Am consumat un cocktail înainte de a urca la volan”
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Noi 2014, 10:06
- Eveniment
- Ascultă știrea
Incidentul a avut loc în jurul orei 23:45 pe strada Eugen Ionesco din Cluj-Napoca,pe care se află şi locuinţa acestuia. Potrivit poliţiştilor, Nicoară nu ar fi respectat distanţa regulamentară în mers, motiv pentru care a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, pe care l-a proiectat în gardul unei case. În urma impactului, şoferul maşinii lovite a fost rănit uşor.
Stirileprotv.ro relatează că Marius Nicoară a susținut la fața locului că nu a băut, dar aparatul etilotest ar fi arătat altceva, motiv pentru care a fost condus la Urgențe pentru recoltarea de probe biologice. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, Carmen Jucan, a afirmat că rezultatul testului este confidențial, iar cel de la Institutul de Medicină Legală nu a fost comunicat încă de medici, precizează portalul clujust.ro.
Contactat de corespondentul Mediafax, senatorul Marius Nicoară a confirmat că a provocat un accident rutier pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, pe şosea fiind polei. El a mai spus că, înainte de a se urca la volan, a consumat un cocktail.
"Am venit spre casă, eram grăbit, era polei pe şosea, dar acum nu vreau să mă ascund în spatele poleiului, am mers eu prea tare pentru condiţiile meteo şi am lovit din spate o maşină. S-au făcut tot felul de speculaţii că eram băut, însă am consumat un cocktail înainte de a urca la volan, atât.
Nici nu ştiu cât alcool avea acel cocktail, am fost testat cu aparatul alcooltest, iar eu am cerut să facem şi probe de sânge. Luni sau marţi voi primi probabil rezultatul. Cel pe care l-am lovit din spate era un taximetrist, care nu a fost rănit tare. Pagubele materiale sunt semnificative la maşina mea", a declarat Nicoară.
Acesta nu ar fi primul eveniment rutier în care a fost implicat senatorul clujean. În septembrie 2013 a avut loc un alt accident uşor, pe Calea Turzii, produs de Nicoară tot din cauza nerespectării distanţei de siguranţă în mers.