Sergiu Bogdan, avocatul lui Stoia: "Erau martorii cei mai importanţi, s-au prezentat la DNA la 12 noaptea fără nici o problemă" VIDEO

Sergiu Bogdan, avocatul lui Stoia:
Denunţătorul omului de afaceri Călin Stoia refuză să dea declaraţii în faţa instanţei Tribunalului Cluj, în dosarul "Number One".

Citat astăzi în procesul în care Stoia este judecat pentru trafic de influenţă , omul de afaceri Bujorel Bold nu s-a prezentat. La fel a făcut şi Vasile Lepădatu, patronul firmei pentru care Stoia ar fi promis că poate obţine bani de la Guvern.

"Erau martorii cei mai importanţi, s-au prezentat la DNA la 12 noaptea fără nici o problemă, iar la citarea instanţei se pare că nu sunt aşa de disponibli. Se feresc de judecata de aici? Sper că nu, n-au de ce să se ferească dacă declară adevărul, sunt martori, n-au nici o problemă", a declarat avocatul lui Sotia, Sergiu Bogdan. 

La cererea avocaţilor lui Călin Stoia, instanţa a dispus ca cei doi să fie aduşi cu mandat la termenul următor care va avea loc pe 31 mai.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Radu Morea

Comenteaza