Și-a snopit iubita într-un local public din Cluj. De ce a fost reținut de polițiști abia peste 2 săptămâni

Și-a snopit iubita într-un local public din Cluj. De ce a fost reținut de polițiști abia peste 2 săptămâni
| Foto: imagine cu caracter ilustrativ - https://tribunasnm.ro/

Polițiștii clujeni au anunțat că un bărbat de 29 de ani care și-a bătut prietena în vârstă de 21 de ani într-un local public în data de 23 iulie a fost reținut în data de 7 august. Câte bătăi mai putea încasa între timp?

Peste 15 zile a durat până ce un bărbat care a agresat o femeie în PUBLIC să fie reținut de polițiștii clujeni. Între timp, agresorul putea fie să repete faptele, fie să convingă victima că pumnii pe care i-a încasat au fost din... dragoste, aceasta fiind chiar concubina agresorului. 

Problema ar fi de fapt nu bătaia în public, ci potrivit precizărilor IPJ Cluj, faptul că a fost depusă o  sesizare abia în data de 4 august a.c.. Abia după aceea polițiștii au putut administra probatoriul și au dispus reținerea agresorului pentru 24 de ore. 

”La data de 7 august a.c., polițiștii Postului de Poliție Comunală Mihai Viteazu au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din comuna Mihai Viteazu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din verificările derulate de polițiști a reieșit faptul că, în data de 23 iulie a.c., în jurul orei 15.40, în timp ce se afla într-un local public din satul Mihai Viteazu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 21 de ani, aplicându-i mai multe lovituri în zona feței.

Pe numele bărbatului, în baza probatoriului administrat, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile”, a transmis IPJ Cluj într-un comunicat de presă.  

 

loading...
Comenteaza