Și violent și misogin! Un bărbat a ajuns în arest după ce a blocat în trafic o șoferiță și i-a spart parbrizul cu pumnul

Și violent și misogin! Un bărbat a ajuns în arest după ce a blocat în trafic o șoferiță și i-a spart parbrizul cu pumnul

După o plângere depusă de femeie la poliție, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și este cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de distrugere. 

Incidentul a avut loc în urmă cu aproximativ o lună pe o stradă din municipiul Dej. Femeia care conducea mașina asupra căreia și-a revărsat furia bărbatul a depus o plângere la poliție.

"La data de 5 mai a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 32 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de distrugere.

În fapt, la data de 11 aprilie a.c., cel în cauză, în timp ce se deplasa pe strada Bistriței din municipiul Dej, ar fi blocat în trafic un autoturism condus de o femeie. Ulterior, acesta ar fi lovit cu pumnul parbrizul autoturismului condus de către aceasta, deteriorându-l", precizează IPJ Cluj.

Comenteaza