Soarele a devenit un lux în Pipera Clujului

Soarele a devenit un lux în Pipera Clujului
Un clujean a dat peste 100.000 de euro pe un apartament în Bună Ziua, iar acum stă cu lumina aprinsă ziua şi vede soarele doar la plimbare.
Un locatar dintr-un ansamblu rezidenţial de lux din zona Bună Ziua, supranumită “Pipera Clujului”, se judecă, de peste un an, cu Primăria şi constructorul unui bloc, pe care îl acuză că i-a umbrit locuinţa. Reclamantul a obţinut până la judecarea cauzei stoparea lucrărilor la blocul ajuns la etajul trei. Constructorul susţine că distanţa dintre imobile este suficientă şi că va cere despăgubiri reclamanţilor pentru timpul în care şantierul a stagnat.

Adrian Robescu şi-a cumpărat în 2007 un apartament de 92 de metri pătraţi la parterul unui imobil cu două etaje de pe strada Trifoiului nr. 25. “Am dat 110.000 de euro, dar cred că cu dobânzi am ajuns pe la 140.000”, spune omul. Acesta s-a bucurat de apartament până în 2009, când a început construirea unui bloc în faţa geamului său. În acelaşi an, Robescu şi alţi câţiva vecini de-ai săi, printre care o serie de medici şi avocaţi, au pornit proces împotriva beneficiarului blocului, Cristian Dan, şi a Primăriei Cluj-Napoca pentru anularea autorizaţiei de construcţie emisă în 30 decembrie 2008.

“Blocul s-a ridicat foarte repede. Am reuşit să obţinem suspendarea lucrărilor când a ajuns la etajul trei”, a afirmat Robescu. Acesta are în faţa geamului zidul demisolului de la bloc. “Unele apartamente au întuneric şi ziua, eu stau cu lumina aprinsă şi «mă bucur» de umbră vara. Problema este că nimeni nu vrea să îmi cumpere apartamentul, chiar şi cu reducere de 50.000 de euro. Oricum, sunt fericit în Cluj, chiar îmi place oraşul ăsta şi dacă vreau soare ies din casă şi mă plimb”, a precizat locuitorul nemulţumit. “Blocul de alături ne-a luat lumina şi aerul”, spune avocata Lacrima Stan, care se numără printre locatarii nemulţumiţi.

Lucrările la bloc au fost suspendate în data de 31 martie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei privind anularea autorizaţiei de construcţie, ca urmare a unei decizii a Curţii de Apel. Tot în martie, Tribunalul a hotărât anularea autorizaţiei de construcţie, a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi a Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru imobilul de locuinţe şi servicii cu regim de înălţime D+P+2E+E3 retras, al cărui beneficiar este Cristian Dan, om de afaceri. Tribunalul a anulat autorizaţia pe motiv că nu există un studiu de însorire. Numai că acesta a atacat cu recurs hotărârea Tribunalului şi a obţinut în 4 noiembrie la Curtea de Apel o decizie prin care s-a dispus rejudecarea cauzei la prima instanţă.

“Eu în momentul acesta am o autorizaţie de construcţie valabilă şi ne judecăm în continuare. Distanţa dintre imobile este suficientă, de 12 metri. Distanţa de 12 metri este între parterul blocului, care este considerat cota zero, şi imobilul vecin. Nu se calculează distanţa la demisol”, a precizat Cristian Dan. Locatarul Adrian Robescu are la circa trei metri de geam zidul de la demisolul blocului. Beneficiarul blocului în construcţie consideră că el este cel prejudiciat şi spune că, dacă instanţa îi va da dreptate la final, va cere despăgubiri pentru că nu a putut să termine clădirea la timp.

“Eu acum stau la Bucureşti, căci acolo lucrez. Sunt clujean şi am vrut să mă întorc acasă, dar nu mi-am putut finaliza locuinţa, care va fi în acel imobil, din cauza acestor reclamaţii”, a spus Dan. Reprezentanţii Primăriei sunt în proces alături de constructor şi susţin legalitatea autorizaţiei de construcţie emisă de municipalitate. Deşi zona respectivă este notată în Planul Urbanistic General cu L3a, adică locuinţe colective mici, Cristian Dan a obţinut un PUZ şi un PUD pentru zonă L5, ce pemite clădiri mai mari de două etaje.

Comenteaza