Șoferi pericol-public! Aproape de comă alcoolică, la volan prin Cluj

Șoferi pericol-public! Aproape de comă alcoolică, la volan prin Cluj

Polițiștii clujeni au depistat, în weekend, conducând în trafic, mai mulți șoferi cu alcoolemii de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, sâmbătă, 12 iunie, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reţinut un bărbat 54 de ani, din comuna Iclod, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

"În fapt, în jurul orei 21.50, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un conducător auto care părea sub influenţa alcoolului, se deplasa la volanul unui autoturism pe strada  Cardinal Iuliu Hossu, din municipiu, acesta fiind reţinut de către două persoane până la sosirea poliţiştilor.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 1.41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

De asemenea, tot sâmbătă, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe raza comunei Vad.

La fața locului a fost identificat conducătorul vehiculului, respectiv un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Vad. Potrivit polițiștilor, ca urmare a testării cu aparatul etilotest,  bărbatului i-a rezultat o concentrație de 1.43mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Duminică, 13 iunie, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din municipiului Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Conform IPJ, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Turzii, cel în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 1.39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Comenteaza