Șoferi „vânați” cu drona pe drumul Cluj – Oradea. Ce abateri grave au descoperit polițiștii în trafic
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 15:16
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii bihoreni au aplicat 102 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 66.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pe DN 1, în cadrul căreia au fost folosite 12 aparate radar și o dronă.
În urma controalelor, 12 conducători auto au rămas fără permis, iar opt certificate de înmatriculare au fost retrase.
Acțiunea a avut loc luni, 20 octombrie, între orele 11:00 și 15:00, și a vizat prevenirea accidentelor rutiere, cu accent pe combaterea vitezei excesive, a depășirilor periculoase și a altor abateri care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la controale au participat 28 de polițiști și specialiști ai Registrului Auto Român (RAR), care au organizat șapte filtre fixe și mobile. Pentru monitorizarea traficului, echipajele au utilizat radare amplasate în sistem „releu” și o aeronavă fără pilot.
Din totalul celor 102 sancțiuni aplicate, 67 au vizat depășirea limitei legale de viteză. Totodată, polițiștii au efectuat 114 testări pentru depistarea consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.
Printre cele mai grave abateri constatate s-au numărat mai multe cazuri de viteză excesivă în localitatea Groși.
Un bărbat de 51 de ani a fost surprins de radar circulând cu 133 km/h pe un sector de drum unde limita era de 70 km/h. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.946,25 lei și a rămas fără permis pentru 90 de zile.
În aceeași zonă, un tânăr de 21 de ani a fost depistat cu 127 km/h, iar un bărbat de 31 de ani circula cu 126 km/h. Ambii au primit amenzi de câte 1.946,25 lei și au avut dreptul de a conduce suspendat pentru 90 de zile.
La Tileagd, drona folosită de polițiști a surprins mai mulți șoferi care au efectuat depășiri neregulamentare, încălcând marcajul longitudinal continuu.
Un bărbat de 34 de ani a fost prins în timp ce efectua o astfel de manevră. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu purta centura de siguranță, iar autovehiculul avea o anvelopă uzată peste limita admisă. Șoferul a primit o amendă de 1.297,5 lei, a rămas fără permis pentru 60 de zile, iar certificatul de înmatriculare a fost reținut.
Un alt caz grav a fost cel al unui tânăr de 26 de ani, care a fost filmat în timp ce depășea neregulamentar și transporta șapte persoane într-un autoturism, peste numărul de locuri admis. În plus, anvelopele din față erau complet uzate. Acesta a fost amendat cu 1.297,5 lei și a avut permisul suspendat pentru 60 de zile.
Tot în Tileagd, un alt tânăr de 26 de ani a fost surprins de dronă efectuând o depășire pe linie continuă. Acesta a fost sancționat cu 1.297,5 lei și suspendarea permisului pentru 60 de zile. Polițiștii au constatat și că nu avea asupra sa actul de identitate.
Polițiștii recomandă prudență la volan
În urma acțiunii, polițiștii bihoreni au retras opt certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate și au scos din trafic 12 conducători auto considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Reprezentanții IPJ Bihor le recomandă șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum, vreme și trafic și să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față.
De asemenea, polițiștii atrag atenția asupra riscurilor generate de depășirile neregulamentare și de folosirea telefonului mobil la volan, abateri care pot contribui la producerea unor accidente rutiere grave.











