SONDAJ ziuadecj.ro: Care e cel mai bun nume pentru Cluj Arena

SONDAJ ziuadecj.ro: Care e cel mai bun nume pentru Cluj Arena
PSD Cluj spune că noul stadion are nevoie de un nume care să îl personalizeze.

Dan Canta, consilier judeţean PSD Cluj, intenţionează să lanseze o campanie care să identifice cel mai potrivit nume pentru noul stadion al Clujului. "Având în vedere că este un obiectiv foarte important, stadionul trebuie personalizat. Nu ne putem limita să îi spunem Cluj Arena, pentru că toată lumea ştie că arena e la Cluj. Stadionul trebuie să fie o emblemă a fotbalului, de aceea sunt de părere că trebuie să poarte numele unei personalităţi din fotbal, gen dr. Mircea Luca. Vom face un sondaj pe un site, timp de o lună, iar cu numele personalităţii indicate vom merge în plenul Consiliului Judeţean", a spus Canta.

"Sunt de acord ca oamenii să propună numele noului stadion şi apreciez iniţiativa. Totuşi, nu pot exclude latura financiară a problemei, în sensul că ar fi bine să vină o firmă care să dea numele arenei şi să plătească pentru acest lucru", a replicat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean.

Tişe spune că trebuie să acopere costurile uriaşe pe care le presupune întreţinerea stadionului, care va "înghiţi" lunar 27.000 de euro numai pentru curent electric, în condiţiile disputării a două meciuri şi 8-10 antrenamente în nocturnă. Din aceleaşi raţiuni, stadioane celebre au împrumutat nume de sponsori. Este cazul Allianz Arena, din Munchen, Turkcell Telekom Arena, din Istanbul, Emirates Stadium, din Londra, Mercedes Arena, din Stuttgart, Veltins Arena, din Gelsenkirchen.

Arena va putea să aibă două denumiri, în condiţiile în care în competiţiile organizate de UEFA nu se acceptă nume de sponsori. La Munchen, de exemplu, la meciurile din Liga Campionilor, numele stadionul este prezentat nu ca Allianz Arena, ci ca Olympiastadion.

 

 

 

Comenteaza